Dr. Teodor Buliga

„Odată admis printre membrii profesiunii de medic mă oblig solemn să-mi consacru viaţa în slujba umanităţii. Îmi voi exercita profesiunea cu conştiinţă şi demnitate. Sănătatea pacienţilor va fi prima mea grijă. Voi păstra respectul deplin pentru viaţa umană.”

Noutati medicale

CANCERELE DIGESTIVE

Chiar dacă a fost denumit „boala secolului” şi în popor este considerat şi astăzi incurabil, cancerul poate fi învins cu mijloacele terapeutice actuale. Proliferare haotică de celule anormale, cancerul poate afecta orice segment al tubului digestiv, de la gură la orificiul anal, dar şi glandele anexe – ficatul, pancreasul. Indiferent de localizare, principiile de tratament sunt în mare aceleaşi. Diagnosticul precoce, tratamentul corect şi supravegherea ulterioară periodică pot duce la vindecarea bolii. În general, intervenţia chirurgicală este metoda optimă de tratament în fazele iniţiale ale bolii. Chirurgia are însă rolul ei chiar şi în situaţia unui cancer avansat.

citeste mai departe »

Cancerul mamar (cancerul de san)

Cancerul mamar este o proliferare maligna la nivelul sanului. Tratamentul este complex (tratament chirurgical, chimioterapie, imunoterapie, hormonoterapie, radioterapie) si depinde de stadiul tumorii, tipul celulelor maligne, varsta pacientei.

citeste mai departe »

COLECISTITA ACUTA

Colecistita reprezintă inflamaţia veziculei biliare; poate fi cronică sau acută. Cea mai frecventă cauză a colecistitei este litiaza veziculară, cu alte cuvinte “pietrele la fiere”. Ele nu sunt neapărat periculoase prin prezenţa lor în sine, ci prin complicaţiile pe care le provoacă. Un calcul vezicular, adică o “piatră” din “fiere”, poate astupa canalul de evacuare a bilei, provocând complicaţii redutabile. Din fericire, astăzi avem la dispoziţie o metodă elegantă de tratament a colecistitei, cu sechele minime şi recuperare rapidă a pacienţilor: colecistectomia laparoscopică, aşa-zisa operaţie “cu laser” de extragere a pietrelor şi a veziculei biliare.

citeste mai departe »

Media

CHIRURGIE ROBOTICĂ

Testimoniale

Parteneri