Poate fi amanata operatia de apendicita acuta?

Datorită complicaţiilor potenţial letale, apendicita acută a fost considerată dintotdeauna o mare urgenţă chirurgicală. Şcoala românească de chirurgie recomanda tradiţional ca un pacient internat cu apendicită acută să nu rămână neoperat până la următorul apus sau răsărit de soare. Cu alte cuvinte, apendicectomia trebuie făcută imediat, intervalul scurs de la internare netrebuind să depăşească în niciun caz 12 ore. Iată că un studiu care a analizat retrospectiv 33.000 de cazuri de apendicită acută operate în Statele Unite nu a constatat nicio diferenţă din punct de vedere al rezultatelor postoperatorii între pacienţii care au fost operaţi imediat şi cei la care intervenţia a fost amânată peste 12 ore. În intervalul scurs de la internare au putut fi efectuate tratamente, investigaţii, corecţii ale unor parametri, fără ca amânarea intervenţiei chirurgicale să fi acţionat în defavoarea pacientului.

Sursa: https://www.medscape.com

Distribuie pe:

Share on facebook
Facebook
Share on linkedin
LinkedIn
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

74 comentarii adaugate pentru articolul “Poate fi amanata operatia de apendicita acuta?

  1. Bogdan says:

    Buna seara ! Ma confrunt cu o confuzie , sa spun cam mare ! Acum 3 luni mi-au apărut niște dureri in partea dreapta care migrează de sub coasta pana in jos aproape la vezica . Am fost si am facut un set de analize (sânge , urina , ecograf) si mi.a dat diagnostic nisip si calculi renali . Mi-a dat rețeta cu URACTIV si NO-SPA ! Am urmat tratamentul , dar tot mai simțeau durerile acelea dar foarte slab , iar la 2 săptămâni au început sa se accentueze si am mai luat tratamentul odată dar de data asta nimic, nu au dispărut durerile . ma doare si piciorul drept iar uneori ma înțeapă in spate . Când merg nu am nici un disconfort . De 2 zile durerea se lasă si mai jos aproape de vezica si nu stiu sigur dacă se poate sa fie apendicita acută sau sa radieze durerea de la rinichi si căile renale când circula nisipul. Nu prea am avut pofta de mâncare si o mică stare de voma dar foarte rară . Temperatura corpului este normala , uneori mai creste pana la 37,6 cam asa . As vrea sa îmi explicați si dmv ce ar putea fi .

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Bogdan: este foarte greu de diferentiat intre o infectie urinara joasa asociata cu migrarea de microcalculi prin ureterul drept si o apendicita acuta. Chiar daca la prima vedere problema dvs pare sa fie legata de rinichi si prezenta microlitiazei, corect este sa mergeti ptr consult direct la cel mai apropiat chirurg.

  2. Diana says:

    Buna ziua ! Am si eu o neclaritate si as vrea va rog frumos sa ma lămuriti daca se poate, am in jur de o luna de cand am dureri in partea dreapta nu e o durere foarte puternica si am momente cand nu o mai simt este posibil sa fie apendicita?

  3. Bianca says:

    Sunt operata de o luna si ceva de apendicita iar culoarea este tot roșie si inca mai am dureri,nu mari dar totuși remarcabile.Ar putea fi ceva in neregula?

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Bianca: din descrierea dvs, imposibil de spus in absenta unui control local direct; cel mai corect este sa mai mergeti la un control la cel care v-a operat.

  4. Ciobotaru ionut says:

    Buna ziua Dmn Doctor sunt operat de hernie inghinala dreapta pe data de 4 iulie si inca mai am durere de cap puternice atunci când stau mai mult de 1’2h în picioare.mi să facut rahianestezie si in timpul operat eu am mis at capul k nu mi sa spus absolut nimic.ce trebuie să fac Dmn Doctor?va mulțumesc

  5. Moraru Tiberiu says:

    Mă doare in zona unde este apendicita si nu pot să fac operație fiindcă părinți mei sunt despărțiti si mama trebuie să îmi dea un acord. Ce as putea face să scap repede de operație.
    Vârsta:13 si 2 luni
    Localitate Argeș Pitești.

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Tiberiu: faptul ca doare acolo nu inseamna obligatoriu ca aveti apendicita. Trebuie sa fiti consultat de un pediatru, ptr inceput. Regret, dar la varsta dvs aveti nevoie de prezenta unui parinte.

  6. Eugenia Georgeta Ionescu says:

    Buna ziua. Va rog, as dori sfatul Dumneavoastra si cateva recomandari, daca se poate. Fiul meu, student de 24 de ani, dupa doua zile de dureri moderate in zona abdominala, vineri seara, la ora 21.00 a solicitat ambulanta deoarece durerile au devenit insuportabile. Ambulanta a venit la oea 23.00, cu medic, care a decis luarea in urgenta la Municipal pentru operatie. Dupa ore de investigatii care NU indicau apendicita, s-a decis interventia chirurgicala pentru ora 4.00, ulterior amanata pentru ora 7.00. Operatia a durat spre 2 ore, medicul cirurg spunand ca s-a intervenit cam tarziu ( ?!? din vina CUI? ) a fost peritonita, un apendice explozov “incurcat” in interstine, cu cangrena, scurgere de puroi, motiv pentru care s-a recurs la doua tuburi de dren. Dupa o ora la terapie intensiva, fiul meu a fost transferat pe salon, s-au administrat calmante, antibiotice, perfuzii. Atent monitorizata, starea fiului meu s-a ameliorat, chirurgul care a efectuat interventia fiind satisfacut de evolutie. Este posibila externarea in cursul acestei saptamani, probabil joi, si fiul meu vine acasa, in provincie. As dori sa stiu, va rog, ce indicatii sunt, ce restrictii are, atat alimentare, cat si de alta natura, cat timp are nevoie de repaus, tinand cont ca este student in an terminal, si este si angajat. Va multumesc.

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Eugenia: doamna, toate aceste sfaturi tin de tipul interventiei, abordul ales, extensia bolii, procedeul prin care s-a inchis bontul cecal etc etc etc. Sunt amanunte pe care numai chirurgul baiatului le cunoaste. Va trebui s aii cereti lui sfatul in aceasta privinta. Orientativ, daca va ajuta, gasiti pe site un articol despre regimul alimentar dupa apendicectomii.

  7. Maria says:

    Buna ziua! Am si eu o problema. De anul trecut, octombrie, a început sa mă doară in partea dreapta. Am fost la medic, si a zis ca nu am apendicita. Acum, cam de o luna mă necajeste in partea dreapta iar, foarte jos, aproape de zona anghinala, dar uneori pur si simplu in dreapta mai sus, rareori si in stanga. Am facut un ecograf si a spus ca nu am nimic, decât fierea mai stramba, dar nu ma va afecta cu nimic. Acum, simt niste dureri surde, nu sunt iesite din comun. Dar nu stiu ce am. Sincer, mi-e frica sa mă tot duc la medici, am fost de nu mai pot. Alte simptome nu am de apendicita, părerea mea. Dar sincer nu vreau sa merg sa mă operez, deoarece am probleme cu coloana si trebuie sa fac kinetoterapie. Un piteti da un sfat ce as putea avea? Normal, la analize de sânge sau urina, când ai apendicita, ce trebuie sa fie iesit din comun? Multumesc

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Maria: aveti deja raspunsul pe mail; va rog, nu mai postati aceeasi intrebare in 3 locuri diferite (2 mailuri si un site), ptr ca asta nu va va aduce un raspuns mai rapid!

  8. Alexandra says:

    Buna seara ,am 14 ani si tocmai azi simt ca ma doare in partea dreapta unde sar afla apendicita …nu stiu ce sa mai fac ..
    Pe la ora 18:20 am simtit o durere groaznica in partea dreapta …
    Am crezut ca o sa se potoleasca ..la ora 21:06 am observat ca durerea nu disparuse si se agravase ma durea din ce in ce mai tare … Nu stiu ce se intampla desi … Parintii mei mi-au zis ca vor sa ma duca maine la spital daca durerea se va agrava …nu stiu ce sa fac nu pot sa dorm de aceasta durere …am inghitit destule pastile sa cred ca e o problema si ceva se intampla in corpul meu …Ce sa fac? Am apendicita ? Daca am ,cum scap fara operate ?

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Alexandra: diagnosticul acesta impune prezentarea la medic, la un chirurg pediatru in cazul dvs, ptr examen clinic direct. regret, dar nu va pot ajuta in niciun fel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *