Ce mancam dupa operatia de hernie?

Sac hernie epigastrica disecat

Sub denumirea generică de „hernie” se ascund mai multe afecţiuni care au ca numitor comun un defect al peretelui abdominal. Fiecare din variabilele care caracterizează aceste boli (localizare, dimensiune, organ herniat, complicaţii) poate dicta o anumită atitudine terapeutică, cu alte cuvinte poate modifica tratamentul standard al herniei.  În funcţie de aceşti  parametri şi de procedeul chirurgical ales, regimul care trebuie urmat după operaţie poate varia semnificativ de la un pacient la altul, de unde şi necesitatea ca acesta să fie individualizat. Totuşi, există câteva principii generale de care trebuie să ţinem cont.

Până la inventarea procedeelor moderne de reparare a herniei, pacientul era sfătuit să urmeze un regim strict, cu evitarea timp de minim 3 luni a tuturor alimentelor care l-ar fi putut fie constipa, fie meteoriza (balona) excesiv. Efortul din timpul defecaţiei sau distensia abdominală severă erau incriminate drept cauze principale pentru numărul mare de recidive. Majoritatea procedeelor moderne presupun însă folosirea unei proteze sintetice, a unei plase. Montarea ei se face fără tensiune, cu alte cuvinte repararea herniei se realizează fără a trage prea mult de muşchi sau aponevroze.  Din acest motiv, impunerea unui regim alimentar strict după cura chirurgicală a herniei necomplicate şi-a pierdut din importanţă.

Sutura muschi operatie hernie epigastrica

Practic, în primele 24 de ore postoperator pacientul consumă alimente uşor digerabile, preferabil lichide (iaurt, supă, ceai, dar şi carne slabă). Ulterior, dacă şi-a reluat tranzitul intestinal,  se poate reveni rapid la alimentaţia normală. În varianta în care operaţia a fost făcută clasic, muşchii fiind tăiaţi pe o distanţă variabilă, sunt totuşi de evitat pentru o scurtă perioadă alimentele care provoacă meteorism, balonare abdominală (fasolea boabe, mazărea boabe, unele fructe crude, piureul de cartofi) şi cele care constipă (orezul, brânza uscată etc). Asta nu pentru  că ar avea efecte nocive asupra zonei operate, ci pentru a nu adăuga un disconfort suplimentar (tensionarea muşchilor din zona operată provoacă dureri). Herniilor necomplicate operate laparoscopic nu li se aplică, de regulă, nici măcar aceste restricţii. În concluzie, după doar câteva zile de la operaţie pacienţii ar trebui să adopte acelaşi regim alimentar pe care ar trebui să-l urmeze orice om obişnuit.

Nu la fel stau lucrurile în cazul herniilor complicate. Acestea pot evolua cu gangrenă intestinală, ocluzie completă etc. În aceste situaţii regimul alimentar se alege în funcţie de starea organului herniat şi nu de hernia propriu-zisă. De multe ori, herniile strangulate impun rezecarea unei porţiuni de intestin, continuitatea digestivă fiind refăcută în acelaşi timp operator (altfel spus, în aceeaşi operaţie chirurgul scoate intestinul mort şi coase cap la cap porţiunile rămase). Cicatrizarea intestinului suturat durează 3 – 4 săptămâni. Aşadar, după o operaţie de hernie cu rezecţie de intestin trebuie urmat un regim special timp de aproximativ o lună.

În primele 24-72 de ore alimentele consumate vor avea consistenţă mai apropiată de lichide. În cazuri severe pacientului i se permite să consume numai apă şi supă strecurată, până la reluarea tranzitului intestinal (eliminarea de gaze, materii fecale). Iaurtul, supa, brânza dietetică, făinoasele corect preparate, eventual carnea slabă, unele legume fierte (morcovi fierţi) se introduc apoi progresiv. După normalizarea scaunului, pacientul poate consuma aproape orice, evitând totuşi mesele abundente, cu dulciuri sau fructe crude, care fermentează imediat, alimentele care constipă, alimentele cu resturi de mari dimensiuni (sâmburi, coji dure  etc).  După o lună de la rezecţia intestinală, regimul poate reveni la normal, rămânând guvernat de aceleaşi reguli ale alimentaţiei sănătoase pe care ar trebui să le urmăm cu toţii.

 

Citeste si:

Hernia ombilicala – o afectiune letala?

Hernia inghinala – operatie clasica sau laparoscopica?

 

Distribuie pe:

Share on facebook
Facebook
Share on linkedin
LinkedIn
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

34 comentarii adaugate pentru articolul “Ce mancam dupa operatia de hernie?

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Adriana: sunt sigur ca gasiti pe net si alte surse de informare; sub rezerva banarii, va rog nu mai postati intrebari care nu au nicio legatura cu articolul respectiv.

  1. Majlat oliver says:

    Sunt operat de hernie peretului abdominal partea dreapta de o saptamana si in zona operatiei am o umflatura care pare fi o galma Iintarita oare este cva normal cnva sami dea si mie un rasp va rog ?????

  2. Majlat oliver says:

    Buna ziua va rog sa ma ajutati acum o saptamana am fost operat de herein din cauza efortului in partea dreapta as dori ca cineva sa-mi spuna daca este normal ca deasupra operetiei sa fie umflat si Intarit ????

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Oliver: poate fi normal, tesutul subcutanat se indureaza, se intareste in procesul normal de cicatrizare postop. |Daca nu sunt semne de inflamatie locala acuta, este ok.

  3. gabriela says:

    sotul meu sa operat ieri de hernie ombilicala in urma acesteia i sa pus plasa,dupa operatie doctorul ia sp k a avut muschiul fisurat credeti k a mai folosit plasa?si credeti k este posibil sa faca si ek hematom cum a facut doamna marioara?

  4. marioara says:

    BUNA ZIUA VA ROG SA MI SPUNETI AM 2 HEMATOM IN URMA OPERATIEI DE HERNIE CU PLASA AVIND ACELE ARSURI SI DURERI MEDICUL MIA FACUT ECO SI A VAZUT DOI HEMATOM MIA DAT ANTIBIOTIC ANTINFLAMATOARE SI SA PUN GHEATA -CREDETI CA SE RETRAG ? CAM IN CIT TIMP? GHEATA O TIN PERMANENT CITE ZILE?
    VA INTREB PE DV-STRA PTR CA SINT AFARA DIN TARA SI MAI GREU DE INTELES CUM VORBESTE IN ALTA LIMBA VA MULTUMESC -AR TREBUI UN REGIM ALIMENTAR MENTIONEZ AM FOST OPERATA DE 2 SAPTAMINI MULTUMESC

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @MArioara: va rog nu mai scrieti cu majuscule! Gheata o tineti alternatv, cate 15-20 de min la fiecare ora, evitand contactul direct cu pielea, mai multe zile. Hematomul se va “trage” in 3-6 saptamani, in functie de dimensiuni, localizare etc.

  5. Pingback: Ce este hernia peretelui abdominal? | Dr. Teodor Buliga

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *