Ce mancam dupa operatia de hernie?

Sac hernie epigastrica disecat

Sub denumirea generică de „hernie” se ascund mai multe afecţiuni care au ca numitor comun un defect al peretelui abdominal. Fiecare din variabilele care caracterizează aceste boli (localizare, dimensiune, organ herniat, complicaţii) poate dicta o anumită atitudine terapeutică, cu alte cuvinte poate modifica tratamentul standard al herniei.  În funcţie de aceşti  parametri şi de procedeul chirurgical ales, regimul care trebuie urmat după operaţie poate varia semnificativ de la un pacient la altul, de unde şi necesitatea ca acesta să fie individualizat. Totuşi, există câteva principii generale de care trebuie să ţinem cont.

Până la inventarea procedeelor moderne de reparare a herniei, pacientul era sfătuit să urmeze un regim strict, cu evitarea timp de minim 3 luni a tuturor alimentelor care l-ar fi putut fie constipa, fie meteoriza (balona) excesiv. Efortul din timpul defecaţiei sau distensia abdominală severă erau incriminate drept cauze principale pentru numărul mare de recidive. Majoritatea procedeelor moderne presupun însă folosirea unei proteze sintetice, a unei plase. Montarea ei se face fără tensiune, cu alte cuvinte repararea herniei se realizează fără a trage prea mult de muşchi sau aponevroze.  Din acest motiv, impunerea unui regim alimentar strict după cura chirurgicală a herniei necomplicate şi-a pierdut din importanţă.

Sutura muschi operatie hernie epigastrica

Practic, în primele 24 de ore postoperator pacientul consumă alimente uşor digerabile, preferabil lichide (iaurt, supă, ceai, dar şi carne slabă). Ulterior, dacă şi-a reluat tranzitul intestinal,  se poate reveni rapid la alimentaţia normală. În varianta în care operaţia a fost făcută clasic, muşchii fiind tăiaţi pe o distanţă variabilă, sunt totuşi de evitat pentru o scurtă perioadă alimentele care provoacă meteorism, balonare abdominală (fasolea boabe, mazărea boabe, unele fructe crude, piureul de cartofi) şi cele care constipă (orezul, brânza uscată etc). Asta nu pentru  că ar avea efecte nocive asupra zonei operate, ci pentru a nu adăuga un disconfort suplimentar (tensionarea muşchilor din zona operată provoacă dureri). Herniilor necomplicate operate laparoscopic nu li se aplică, de regulă, nici măcar aceste restricţii. În concluzie, după doar câteva zile de la operaţie pacienţii ar trebui să adopte acelaşi regim alimentar pe care ar trebui să-l urmeze orice om obişnuit.

Nu la fel stau lucrurile în cazul herniilor complicate. Acestea pot evolua cu gangrenă intestinală, ocluzie completă etc. În aceste situaţii regimul alimentar se alege în funcţie de starea organului herniat şi nu de hernia propriu-zisă. De multe ori, herniile strangulate impun rezecarea unei porţiuni de intestin, continuitatea digestivă fiind refăcută în acelaşi timp operator (altfel spus, în aceeaşi operaţie chirurgul scoate intestinul mort şi coase cap la cap porţiunile rămase). Cicatrizarea intestinului suturat durează 3 – 4 săptămâni. Aşadar, după o operaţie de hernie cu rezecţie de intestin trebuie urmat un regim special timp de aproximativ o lună.

În primele 24-72 de ore alimentele consumate vor avea consistenţă mai apropiată de lichide. În cazuri severe pacientului i se permite să consume numai apă şi supă strecurată, până la reluarea tranzitului intestinal (eliminarea de gaze, materii fecale). Iaurtul, supa, brânza dietetică, făinoasele corect preparate, eventual carnea slabă, unele legume fierte (morcovi fierţi) se introduc apoi progresiv. După normalizarea scaunului, pacientul poate consuma aproape orice, evitând totuşi mesele abundente, cu dulciuri sau fructe crude, care fermentează imediat, alimentele care constipă, alimentele cu resturi de mari dimensiuni (sâmburi, coji dure  etc).  După o lună de la rezecţia intestinală, regimul poate reveni la normal, rămânând guvernat de aceleaşi reguli ale alimentaţiei sănătoase pe care ar trebui să le urmăm cu toţii.

 

Citeste si:

Hernia ombilicala – o afectiune letala?

Hernia inghinala – operatie clasica sau laparoscopica?

 

Distribuie pe:

Share on facebook
Facebook
Share on linkedin
LinkedIn
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

35 comentarii adaugate pentru articolul “Ce mancam dupa operatia de hernie?

  1. Rujan Elena says:

    Bună seara d nu-l doctor sunt operată din data de 10 septembrie 2020 acum recent a-și dori sa știu ce regim alimentar a-și folosi și încă ceva cind ma întorc pe stânga ma doare, pe dreapta nu ma doare treaba e ca nu am nici atele scoase doar joi ma chemat la control și mile scoate ce-mi recomandați

  2. Costy says:

    Am fost operat de hernie inghinala dreapta acum 5 zile și a singerat operația și este umflat înspre șold, și tesiculul drept sa umflat e normal

    • Buliga Teodor says:

      Se poate intampla uneori sa se formeze postoperator in locul herniei o colecție- adica sa se adune local sânge sau lichid seros, care se vor resorbi in timp, mai ales daca nu e mare cantitatea. Nu greșiți cu nimic daca țineți zona ‘la rece. Cel mai bine este totusi sa mergeți imediat la medicul dvs pt un control, pt a aprecia ce trebuie facut.

  3. Viorel says:

    Bună seara acum trei luni am aflat că am hernie ombilical am crize de dureri si as dori sa ma operez la un doctor bun sunt din ploiești dacă aveți cunostinte astept mesaj va multumesc

    • Buliga Teodor says:

      Viorel: daca va referiți la cunostinte despre repararea unei hernii ombilicale- da, am. Trebuie doar sa va faceti o programare ptr consult direct. Perioada de recuperare depinde de marimea defectului, tipul plasei si tehnica folosită etc. Sunt amănunte care se discută în timpul consultului respectiv.

  4. Corina says:

    Si cu mancarea, au trecut 32 de ore de la ultima masa(constand in putina supa fara carne) si urmand sa mai stea CEL putin 14 ore pana va venii medicul la vizita.. plus doua clisme. Mi se pare inuman..

  5. Corina says:

    Si ce mi sa parut suspect este ca sotul meu era foarte calm. Banuiesc ca atunci cand faci un atac de panica te si agiti, eventual plangi, faci crize.. Pe el doar il intepa, nici urma de agitatie..

  6. Corina says:

    Buna ziua, sotul meu, tin sa mentionez ca are 55 kg,1.75 inaltime si 25 ani, a alunecat aproape in spagat acum 6 luni si de atunci acuza dureri in zona inghinala stanga si mai ales in testiculul stang. Am fost la chirurg si i-a spus ca este doar un punct herniar care nu necesita operatie acum.( consultul constand doar in palpare) A recomandat in schimb sa mearga la un medic urolog. Acesta a efectuat o ecografie si a spus acelasi lucru. In schimb i-a dat tratament pentru nisip la rinichi. De atunci a avut dureri zilnic, mai ales in scrot. Am fost din nou la medicul chirurg care a spus ca hernia s-a marit si ca e posibil sa fie si un varicocel. Ieri l-a internat, si a spus ca il va opera doar de hernie deoarece nu mai crede ca are varicocel( desi i sa efectuat eco doar in zona inghinala, nu si la testicul) Astazi l-a operat, insa in timpul operatiei a inceput sa simta intepaturi in zona pieptului, coaste si a muschiului de deasupra claviculei stangi, durere care a durat inca o jumatate de ora de la operatie. Explicatia medicului fiind un atac de panica. Pe langa asta i s-au efectuat 2 clisme noaptea trecuta. Nu a mai mancat de ieri de la ora 14:00 si i sa spus ca nu are voie nimic inafara de apa pana maine cand il va intreba pe medic daca are voie. Va rog din suflet sa ma lamuriti si pe mine legat de intepaturile in piept si de mancat.. adica nici macar putin iaurt de baut sau ceva? Este foarte slab si nu mi se pare ok deloc. Imi cer scuze de roman dar sunt foarte speriata! Multumesc anticipat!

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Corina: diagnosticul cert de hernie se pune in principal prin palpare, ecografia NU este considerata indiciu absolut de diagnostic. Imi pare rau, dar nu pot aprecia de la distanta situatia unui pacient, cu atat mai mult cu cat a fost examinat direct de catre un coleg. De asemeni, nu pot interfera eu cu indicatiile primite de la medicul curant, care este “suveran” in acest caz, cunoscandu-i toate amanuntele si implicatiile.

  7. Ignat V iorica Emilia says:

    Buna seara. Fiul meu a fost operat de doua zile, hernie ombilicala. Operatia a fost laparoscopica si i s-a pus plasa. Dupa operatie acuza dureri in zona umerilor si insufiecienta respiratorie. Este justificata aceasta stare? Pot sa-i dau Calciu sau Magneziu? Nu il afecteaza in vreun fel? Va multumesc pentru raspuns!

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Viorica: da, este o durere reflexa de la insuflarea de gaz in peritoneu. NU il ajuta nici calciul, nici magneziul. Va trece de la sine.

  8. Coman Cleopatra says:

    sotul meu a fost operat acum 2 saptamani de hernie ombilicala. Mentionez ca este obez. La cam 3 zile dupa operatie i-a aparut o vanataie in partea dreapta a badomenului, deci nu in partea unde are perfoaturile, vanataie care se extinde. Ce trebuie sa facem, este ceva grav ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *