Anestezia locala in chirurgie


Ce este anestezia locală (AL)?

Reprezintă injectarea de anestezic direct în locul unde urmează a fi efectuată manevra chirurgicală. Uneori anestezicul se injectează la mică distanţă de viitoarea incizie, pe laturile unui romb care încadrează zona. Când intervenţia se adresează pielii sau grăsimii subcutanate, este sufiecientă injectarea anestezicului în sau imediat sub tegument, ţesutul adipos fiind practic lipsit de receptori pentru durere. Când tăietura va trece prin mai multe planuri (fascii, muşchi), atunci AL se face strat cu strat. În cazul degetelor, injectarea de anestezic se face la baza lor, pe ambele feţe laterale, chiar dacă leziunea de tratat se află la vârf.

Ce substanţe se folosesc pentru anestezia locală?

Anestezicul trebuie să blocheze eficient transmiterea impulsurilor provenind de la receptorii durerii. Cel mai frecvent se utilizează xilina (lidocaină), în concentraţie de 1%. Întrucât xilina dilată capilarele şi trece rapid de la locul injectării în circulaţia sangvină, se poate folosi adrenalină în concentraţii infinitezimale pentru a contracta capilarele, prelungind astfel durata anesteziei. Alte anestezice – bupivacaina (Marcaină), ropivacaina (Naropin) – rezistă mai mult la locul injectării, dar sunt scumpe. În cazul acestora, injectarea de adrenalină nu este necesară.

Cât durează analgezia în anestezia locală?

Depinde de tipul, cantitatea şi concentraţia anestezicului, de locul injectării lui, de vascularizaţia locală etc. Pentru xilină, efectul anestezic trece după un interval care variază de la un sfert de oră la două ceasuri. Intervalul este mai scurt dacă prin manevra chirurgicală este favorizată scurgerea lidocainei de la locul injectării, în AL efectuate în zone bine vascularizate (mână, faţă) sau puternic inflamate. Bupivacaina asigură absenţa durerii pe o perioadă mai mare ca xilina, analgezia atingând chiar 6-8 ore pentru ropivacaină. După trecerea efectului AL, durerile sunt în general suportabile şi se ameliorează prompt la administrarea orală de antialgice uzuale (ibuprofen etc).

Este adevărat că anestezia locală nu prinde deloc în infecţii?

Nu. Unele substanţe descărcate local în infecţii irită terminaţiile nervoase periferice (aşa se explică de ce zona inflamată doare continuu). Ca atare, este nevoie de cantităţi şi concentraţii mai mari de anestezic pentru a obţine analgezie. În plus, infecţiile provoacă deschiderea capilarelor din zonă (de unde culoarea roşie şi senzaţia de pulsaţie locală). Prin urmare, sângele spală mai rapid anestezicul de la locul injectării, durata efectivă a anesteziei scăzând semnificativ. Prin injectarea anestezicului la periferia zonei inflamate se evită de regulă toate aceste neajunsuri.

În ce operaţii se foloseşte anestezia locală?

AL se practică în cazul celor mai multe leziuni ale pielii şi ţesutului subcutanat: tăieturi, abcese, tumori (cu excepţia melanomului malign, unde este contraindicată). Chistele sebacee, criptonichia şi panariţiile degetelor, lipoamele, hematoamele pot fi operate cu AL. Paracenteza abdominală (extragerea de lichid prin puncţie), toracocenteza şi pleurostoma (introducerea unui dren în torace, pentru evacuarea de aer ori lichid), anumite manevre mici pe rinichi, ficat sau glanda mamară, montarea de catetere în vase sau a cateterelor de dializă peritoneală se fac de regulă cu AL. AL poate fi folosită şi în intervenţiile mai mari – apendicetomie sau cura herniei inghinale, de exemplu – dar numai în situaţii excepţionale.

Distribuie pe:

Facebook
LinkedIn
Twitter

451 comentarii adaugate pentru articolul “Anestezia locala in chirurgie

  1. Dan says:

    Domnul Doctor, v-as ruga sa-mi spuneti daca in cazul operatiei subinghinale microscopice de varicocel se poate utiliza anestezia locala, in zona abdominala subinghinala, nu loco-regionala, nu rahianestezia. Va multumesc mult !

  2. Dr. Teodor Buliga says:

    Da, se poate. Trebuie prinsi si cei trei nervi care trec prin regiune, e putin mai mult decat o anestezie locala, chiar daca se executa la locul faptei.

  3. Lucian says:

    Buna ziua domnule doctor, o sa fiu operat de varicocel, gradul 3,peste 2 saptamani. Daca imi puteti spune ce tip de anestezie este mai indicat, cea locala sau rahianestezia?
    Va multumesc frumos si va doresc o zi buna!

  4. Dr. Teodor Buliga says:

    Gasiti explicatiile la topicul despre varicocel. Depinde de tipul interventiei si optiunea personala. Laparoscopic – obligatoriu generala, clasic – rahianestezie sau, daca refuzati, tot generala. Locala foarte rar folosita, cel putin in Romania. Nu stiu in vestul Europei daca o prefera cineva.

  5. ciprian says:

    Buna ziua domnule doctor,am un chist sebaceu infectat in zona cefei si nu stiu daca sa-l operez sau sa astept sa treaca inflamatia,de o msaptamana de cand sa inrosit si-a cam dublat marimea.mi-e frica tare de operatie si nu stiu daca prinde anestezia acuma cand e infectat.va multumesc!

  6. Dr. Teodor Buliga says:

    Asteptarea nu va aduce niciun beneficiu. Puteti pune local gheata si prisnite cu betadina, puteti lua antiinflamator si antibiotic (la recomandarea unui medic!), cu ameliorarea partiala a simptomelor, dar toate aceste artificii nu va vor scuti de interventie. Antibioticul nu intra in puroi sau cavitatea chistului, sursa inflamatiei ramanand pe loc pana la golirea abcesului format. In inflamatie efectul anestezic trece mai repede, se instaleaza mai greu, sunt necesare cantitati mai mari de anestezic, tehnic manevra e mai dificila, dar nu exista ca o AL facuta corect sa nu prinda deloc.

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @Paul: in unghia incarnata se face un tip special de anestezie. Pentru ca nu se face chiar sub unghia afectata, ci la o oarecare distanta, nu e chiar o anestezie locala. Practic, se anesteziaza nervii degetului afectat prin injectii facute la baza degetului, pe ambele lui parti laterale.

  7. paul says:

    buna ziua ma inteles Dr. Teodor Buliga am fost azi la chirurgie plastica si mi a dat un tratament daca pana vineri nu se vindeca ma opereaza dupa operatie trb sa mai stau cateva zile 3 4 si apoi ma duc iar sa imi scoata firele?? ca nu am intrebat daca ma coase??? am uitat sa o intrb pe doctorita.si operatia dureaza 20 30 min cam asa ma bandajat si iau si tratament cefalexina 1/6 ore si o sa mil sckimb zilnic bandaju :)ce am auzit eu anestezia face langa degetul mare si cel de langa

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @Paul: exista mai multe tehnici de a rezolva o unghie incarnata (deduc ca nu este totusi avansata leziunea, din moment ce medicul spera sa se rezolve doar cu tratament). Se poate scoate doar coltul unghiei, fara matricea ei (portiunea care o naste si care e situata la 5-8 mm spre baza degetului), caz in care nu se coase. Sau se scoate coltul unghiei cu tot cu matricea unghiala, caz in care se pun 1-3 fire se sutura. In ultimul caz unghia nu mai creste si pe portiunea rezecata, cu alte cuvinte este o rezolvare definitiva a problemei.

  8. paul says:

    buna ziua ma inteles Dr. Teodor Buliga eu nu am incarcana unghia in lateral ci sub unghie spre lateral e a doaua zi de tratament vad ca se vindeca atuncea aveam mare carnea rosie acum e pe jumatate ca ma dau cu apa oxigenata si putina tentura de iod la rana si apoi il bandaje si il las asa pana a doua zi apoi la fel pana vineri acum dar daca nu trece imi se va face operatie cumva la operatie imi pune fire de cusut si dupa operatie in 3 4 zile ma duc sa mi le scoata imi va ai face iar anestezie ca sa nu mai ma doare cand scoate firele? multumesc!!!! prt ca imi raspunzi 🙂 felicitari la intrebarile mele care mi le raspundeti!!!!! cu respect,

  9. Elen@25 says:

    Buna Ziua Dnul Doctor . La o cezariana ce tip de anestezie se face ? Am discopatie lombara ? Multumesc !!!

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @Elen: se pot face mai multe tipuri de anestezie. Cea mai utilizata la noi este o asociere dintre rahianestezie si anestezia peridurala. Daca nu aveti deformari severe ale coloanei vertebrale, se poate efectua – discopatia banala nu e o problema. Mai multe informatii veti obtine cu siguranta de la anestezistul Dvs si de la obstetricianul care va are sub supraveghere.

  10. paul says:

    respect Dr. Teodor Buliga sunt tot eu paul maine intru in operatie la deget de la picior imi face anestezie la degetul mare doua incepaturi in laterale doare cumva tare injectia dati-mi un sfat de incurajare! eu am mai fost operat de apendicita cu injectia facuta in vena m-au adormit si la masea cand mia extras-o acum 6 ani in urma dar mi a facut anestezie locala si nu ma durut deloc acul!!! se poate sa fie ca la stomatolog fara sa ma doare ast un raspuns domnule doctor sanatate multa HRISTOS A INVIAT!!!!

  11. paul says:

    salut am fost azi la chirurgie m-au operat maine la pansat nu prea ma durut anestezia doar 2 intepaturi maine ma bandajeaza oare ma va duru cand ma bandajeaza maine

  12. paul says:

    buna ziua DR.TEODOR BULIGA AZI AM FOST LA PANSAT CA IERI M-AU OPERAT LA UNGHIE INCARNATA SI CAND AM FOST AZI MA PANSAT SI MI A DAT CU APA OXIGENATA SI BETAMINA(IOD) SI MI SE FACEA CALD SIMTEAM SI AMETELI SI AM STAT 1 MIN PE PAT SI AM IESIT LA AER SI AM PLC ACASA SI MI AU ZIS DACA SANGEREZ MAINE MA PANSEAZA DACA NU SANGEREZ LUNI LA PANSAT CA AM FOST AZI DIMINEATA LA 9 SI ACUM NU SANGEREZ MULTUMESC!!!

  13. paul says:

    sper sa nu fie grav mi a scos toata unghia numai am probleme niciodata cu degetul????????? ast un rasp urgent va multumesc

  14. camelia says:

    Buna ziua! Urmeaza sa fac o operatie pt indepartarea unui abces glanda Bartholin, am fost la control la ginecologie si mi s-a spus ca trebuie sa fac anestezie generala pt aceasta operatie. Abcesul se afla in zona intima, intre anus si organul genital. L-am avut cativa ani si nu m-a deranjat. Parea un chist seboreic dar de cateva zile s-a infectat si este extrem de dureros.
    Sunt si pe tratament antibiotic.
    Oare chiar nu se poate rezolva cu anestezie locala? Si ar fi mai indicat sa ma opereze un chirunrg sau ginecologul?
    Va multumesc frumos!

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @Camelia: tipul de anestezie este ales de comun acord de chirurg si pacient, cu avizul medicului anestezist. Pentru chistele glandei Bartholin sau bartolinitele acute eu unul prefer rahianestezia. Anestezia locala poate fi folosita la nevoie, dar zona este f bine inervata si ar prinde mai greu, nepermitand chirurgului sa exploreze leziunea in profunzime.

  15. Anca says:

    Buna ziua,
    Ieri am avut o extractie la molarul de minte, au trecut aproximativ 16 ore de la anestezie, iar la jumatate din buza si din barba inca nu le-a trecut efectul, inca sunt amortite, in restul zonelor anestezia a trecut total!
    Este normal?

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @Anca: probabil ca la momentul acesta raspunsul nu isi mai are rostul si lucrurile au revenit deja la normal…

  16. Adina Cristea says:

    Buna ziua, am fost operata a doua oara de o hernie de disc si din cauza unui granulom de puroi de la un fir de la prima operatie mi-au lasat operatia deschisa. Acum au considerat ca imi pot pune 2 fire ca totul e bine. Mi-au spus ca imi vor face anestezie locala si sunt cam speriata, ma va durea ceva? Dureaza mult?

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @Adina: de principiu simtiti doar intepatura de la anestezie, si aceeea destul de slaba. Daca este vorba doar de o sutura secundara pentru o plaga mica, dureaza un sfert de ora.

  17. Silviu says:

    Va salut Domnule Doctor. Am un mic granulom la degetul mare de la picior si nu a trecut nici dupa 3 luni, chiar in urma administrarii Eficefului si a cremei Triderm. As vrea sa-mi anesteziez degetul asa cum a-ti explicat mai sus (pe partile laterale, la baza) si sa tai acel granulom exterior situat in stanga unghiei. Spuneti-mi va rog ce cantitate (1%) ar trebui injectata in laterale?

  18. Luminita says:

    Buna ziua,
    Pentru o persoana alergica la Xilina ce anestezic local poate fi folosit pentru efectuare punctie a unei tumori la ficat.

    Multumesc!

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @LUminita: toate anestezicele folosite uzual pentru AL apartin aceleiasi familii, asadar pot genera reactii alergice similar xilinei. Pentru ca ele au totusi molecule diferite, va trebui sa vi se efectueze initial o testare pentru verificarea sensibilitatii cutanate la substanta respectiva. Este insa foarte important sa mentionati medicului care va face punctia ca sunteti alergica la xilina, pentru a efectua aceasta testare (se injecteaza intradermic o dilutie din substanta respectiva). O alta solutie ar fi sa urmati inainte un asa zis tratament de desensibilizare – medicamente care scad la minim reactia alergica. Schema respectiva este recomandata de medicul alergolog.

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @Octavian: depinde de mai multi factori. Corect este sa cereti sfatul ortopedului Dvs – osul prinde mai greu/deloc la AL si, daca medicul estimeaza o interventie mai lunga, e posibil sa va recomande rahianestezia.

  19. stefan mariana says:

    Buna ziua! Am un stafilococ epidermidis descoperit in urma hemoculturii si trebuie sa ma operez urgent de chist ovarian. Va rog sa-mi recomandati un tip de anestezie si sa stiu daca isi va face efectul anestezia. Va multumesc!

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @Stefan Mariana: am o nelamurire – de ce vi s-au recoltat hemoculturi, aveti si alte boli asociate p care nu le-ati mentionat si cum de nu urmati un tratament antibiotic intensiv de vreme ce hemocultura e pozitiva? Pe de alta parte, alegerea anesteziei are legatura mai degraba cu procedeul chirurgical care urmeaza a va fi facut. De ex, daca ovarul va fi scos laparoscopic, anestezia generala e obligatorie. Daca va fi ales un abord clasic, poate fi aleasa si rahianestezia. Daca medicul Dvs suspicioneaza o leziune maligna, de asemeni anestezia generala este regula. Corect este sa discutati aceste aspecte cu anestezistul si chirurgul Dvs.

  20. Valentin says:

    Bună ziua!
    Cum poate fi scos un ac de cusut intrat în picior?
    Bunica mea are un ac în picior, în partea de sus (aproape de coapsa).

    Aştept răspuns
    Multumesc anticipat!

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @Valentin: scuzati-ma, dar nu inteleg substratul intrebarii. Prin interventie chirurgicala – in funtie de localizarea si profunzimea corpului strain, se poate apela la rahianestezie sau la o anestezie locala.

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @Valentin: e posibil sa fie extras si prin ALocala, daca este superficial. probabil ca acul e inca pe loc – puteti avea confirmarea printr-o simpla radiografie.

  21. Valentin says:

    Am fost astăzi şi în urmă unei radiografii l- au găsit în acelaşi loc. I au făcut o incizie, au încercat sa-l scoată dar din nou alunecă în tesutul adipos .
    Ce mai rămâne de făcut?
    Aştept răspuns. Multumesc mult!

  22. Maria says:

    Buna ziua Domnul Doctor peste 1 saptamina ma va opera la sin am Fibroadenom mamar si medicul care ma opereaza mia spus ca imi va pune anestezie lokala puteti sami spuneti ma va durea ori nu???

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @Maria: din pacate, nu pot anticipa viitorul. de principiu, daca anestezia e corect facuta si leziunea nu e prea profunda, nu veti simti niciun fel de durere, poate cel mult senzatia de atingere/tractiune si intepaturile de la injectarea anestezicului. bafta!

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @Valentin: orice corp strain este inconjurat de organism cu un tesut fibros, cicatricel, care poate deplasa pozitia corpului strain respectiv fata de poarta lui de intrare. Aceasta migrare este strict limitata la regiunea anatomica respectiva (nu merge spre inima, cum am mai auzit…)

  23. Livia says:

    Buna seara, as dori o lamurire de la dvs. eu am o scolioza de mica care dupa un consult doctoritai a spus ca am discopatie lombara. nu am putut face rmn pt ca sunt gravida. mentionez ca am mai nascut odata acum 2 ani si am facut anestezie in coloana. acum doctorita care mi a spus ca am diacopatie a spus sa nu mi se mai bage ac in coloana. cand am discutat cu dr anesezista aceasta mi a spus ca imi recomanda anestezia in coloana si mai deloc pe cea generala. mie mi este frica sa ni patesc ceva grav la coloana desi dr anestezist mi a spus ca acul e f subtire si nu existq risc de ce ma gandesc eu doamne fereste paralizie. imi puteti da un sfat? multumesc. p.s mai avem doua saptamani pana la nastere.

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @Livia: dupa cum va explicam direct pe mail (mi-a fost teama ca apucati sa nasteti inainte de a va raspunde), puteti merge fara probleme pe mana anestezistei Dvs, cu riscuri minime. AGenerala e de evitat in cazul nasterii, ptr binele copilului.

  24. Diana says:

    Buna seara, Doresc si eu o lămurire dupa multi si multi ani de tăcere… Acum 20 de ani am suferit o operație la Sectia chirurgie plastica ,( fiind o urgentă) eu aflându-ma in al II- lea trimestru de sarcina… Ce -i drept a fost făcută o anestezie locală,operatia a durat cam o ora, din cate imi mai amintesc si din păcate nu se putea amâna aceasta intervenție,numai ca ,nenorocirea care ma macină este ca eu la naștere am pierdut acel copilaș care suferea si de anumite anomalii. Soțul are RH pozitiv iar eu RH negativ( era prima sarcina). In familia mea acest subiect a fost tabu… Nimeni nu a putut sa ma lămurească cu mai multe informații,ei cunoscând mai multe amănunte de la medicul care a asistat la naștere. In următorii ani am mai născut 2 fetițe frumoase si sănătoase( multumesc lui Dumnezeu) ,insa vreau sa aflu ce s- a intamplat atunci ,sunt tare nedumerita… Va multumesc anticipat!

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @Diana: xilina administrata ca anestezic local nu are absolut niciun efect asupra fatului, fiind metabolizata imediat in ficat. nu aveti de ce sa blamati respectiva interventie ptr problema respectiva.

  25. Elena says:

    Buna ziua! Vroiam sa va intreb daca pot face anstezie locala in cadrul operatiei de apendicita,pentru ca am miastenie gravis si am auzit ca anestezia generala este periculoasa in aces caz! Astept raspunsul dumneavoastra! Multumesc anticipat!

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @Elena: teoretic, se poate face. Eu nu va recomand insa asta – va sfatuiesc sa va alegeti tipul de anestezie dupa o discutie temeinica avuta cu anestezistul Dvs. Se poate face, de ex, rahianestezie. In alegerea unei anume proceduri conteaza si alti factori, pe care eu nu am de unde sa ii cunosc – varsta, grautate, alte boli. De ex, daca ati fi obeza sau daca ar trebui sa vi se repare si o hernie, chirurgul va alege de buna seama procedeul laparoscopic, care impune anestezia generala. Daca insa anestezistul o contraindica, se poate face cu rahianestezie.

  26. Andrei says:

    Stimate domnule doctor Buliga,
    Exista o perioada de pauza recomandata intre doua rahianestezii? Este vorba despre o prima rahianestezie la o operare a unui hidrocel testicular, iar dupa 4-6 zile o noua rahianestezie pentru o hernie inghinala (fara complicatii, cca 3 cm) la un pacient de 77 de ani, fara boli cronice. Exista riscuri?
    Va multumesc foarte mult!

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @Andrei: teoretic, nu- se pot face doua rahianestezii succesive. practic, in cazul prezentat, nu este nevoie de doua rahianestezii. atat hidrocelul, cat si hernia se pot opera sub aceeasi anestezie. mai mult, ele se vor rezolva prin aceeasi incizie, aducand testiculul in plaga de herniotomie. de altfel, asa se intampla frecvent in practica – am gasit de nenumarate ori hidrocel asociat herniei si a trebuit sa le rezolv pe ambele in acelasi timp. operatia se prelungeste cu maxim 15 minute, deci nu e problema de anestezie. asadar, bafta cu operatia!

  27. adrian says:

    Să trăiţi domn doctor! acum 3 zile am făcut o operaţie de apendicita cu anestezie în coloană. M-am ridicat merg uşor cu slabe dureri când păşesc. Aş vrea să vă întreb totuşi de ce mă doare mijlocul,uşor ce-i drept,când sunt picioare să fie de la anestezie sau doar de la faptul că stau puţin aplecat şi fortez spatele să nu mă doară abdomenul? multumesc anticipat!

  28. Denisa Oprea says:

    Buna ziua,va rog sa ma ajutati cu un raspuns,am 27 de ani,acum 3 ani ani am fost diagnosticata cu hernie de disc,doctoru a zis sa nu ma operez ca sunt prea tanara mia recomandat kineto inot si luam calmante ptr durere.intre timp am ramas gravida si mia,.facut,cumva bine sarcina,nu am mai avut dureri mari dar de ceva timp au revenit,merg foarte tare pe picior si parca in dreptu nu am asa putere ca in stangu,eu sunt in Franta abea la vara merg in tara si o sa vreau sa ma operez dar am si prolaps de valva mitrala cu regurgitare si mie foarte frica de anestezia totala,ce se va face in casu meu?va multumesc mult

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @Denisa: nu se pune problema unei anestezii locale. prolapsul de valva mitrala in sine nu este o contraindicatie ptr AG, dar hotararea despre ce anestezie va este cea mai recomandata va fi luata impreuna cu neurochirurgul Dvs.

  29. ana maria says:

    buna ziua domn doctor…am o intrebare…am unghii incarnite lateral la ambele picioare la degetul mare…eu alaptez dauneaza anestezia locala laptelui sau copilului.??

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @Anamaria: anestezia locala in sine, NU. Numai ca, in cazul in care local exista secretii purulente, interventia ar trebui facuta sub protectie cu antibiotice, substantele respective putand fi eliminate in lapte. daca nu este o urgenta, mai ales ca de regula afectiunea evolueaza de mult timp, poate ca ar fi mai bine ca ptr moment sa alegeti un tratament conservator. oricum, ideal ar fi sa va adresati celui mai apropiat chirurg, pentru a va sfatui cum trebuie sa toaletati zona.

  30. Beatris says:

    Domnul doctor am o întrebare in cateva zile voi fi arsa pe uter si doamna doctor mia spus cami va face o anestezie locală. Nu sunt sigura daca ma va dure sau voi simti ceva? Va rog răspundetimi sincer.

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @Beatris: de principiu anestezia locala este suficienta pentru o miniinterventie pe colul uterin. Aceste amanunte trebuie sa e discutati insa cu ginecologul Dvs.

  31. mihaela says:

    BUNA ZIUA! SE POATE FACE OPERATIE DE VARICE (STRIPPING) CU ANESTEZIE LOCALA? MENTIONEZ CA AM 26 DE ANI SI AM O SINGURA VARICE (VENA SAFENA). IMI ESTE TEAMA DE ANESTEZIA IN COLOANA. PENTRU CE ALTA VARIANTA DE ANESTEZIE POT OPTA?

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @mihaela: nu, anestezia locala nu este cea mai buna optiune in acest caz. de principiu interventia de crosectomie cu stripping al safenei se face de regula fie cu anestezie rahidiana, fie cu anestezie generala.

  32. cecilia says:

    Buna ziua domnule doctor,

    In 2011 ,in urma unei operatii la genunchi pentru o proteza am facut o complicatie urata din cauza anestezicului si a unor antibiotice,o toxihepatita medicamentoasa cu un icter si o bilirubina care a ajuns la 41.Diagnosticul a fost descoperit in Germania unde am fost internata de doua ori .Aproape dupa un an vindecarea a fost posibila prin tratamente naturiste.Acum totul este bine insa de atunci nu am mai facut nici un fel de anestezie.In 2012 si 2013 am facut TTL pentru xilina si au iestit 5.Am probleme cu dantura si imi este teama sa nu fac alte complicatii daca imi vor face anestezie cu xilina.Ce parere aveti se poate face sau exista un alt anestezic care poate fi folosit!
    Va multumesc !Va sunt recunoscatoare pentru raspunsul dumneavoastra!

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @cecilia: in teorie, testul de transformare este pozitiv peste 5, dar asta nu inseamna ca reactia toxica va aparea obligatoriu sau i se va datora xilinei. de principiu, si anestezicul folosit in stomatologie este o ruda a acestei substante. ca atare, cel mai corect mi se pare sa il informati pe stomatologul dvs despre acest lucru; acesta isi va lua toate masurile de precautie, de comun acord cu un alergolog – se fac tratamente asazis de desensibilizare, teste cutanate ptr a vedea reactia alergica, isi va asigura eventual ajutorul unui anestezist samd.

  33. silvia says:

    buna ziua, as dori sa va intreb daca se pot face la copii doua operatii in acelasi timp, respectiv hidrocel si polipi nazali. va multumesc

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @Silvia: de principiu, da, daca cei trei specialisti (ORL, chirurg, anestezist) isi dau acordul pentru AG. Eu as incepe cu hidrocelul – interventia e mai simpla, dupa adenoidectomie pot aparea sangerari care sa impuna oprirea altor manevre.

  34. Bujor Asela says:

    Bună ziua. Am un frate care are hernie inghinala și trebuie operat. El suferă de handicap și are mari probleme cu inima. Ce se poate face în acest caz? Va mulțumesc.

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @Asela:depinde de natura problemelor cardiace si de varsta fratelui. De principiu, se poate opera clasic, sub rahianestezie – este foarte bine suportata de pacientii cardiaci, dar fratele dvs trebuie consultat mai intai de catre medicul anestezist.

  35. Ionuț says:

    Buna ziua, domnule doctor.. am 22 de ani si inca virgin … am avut o tentativa de sex.. doar ca durerea m.a cam oprit sa continui… mi,ar placea sa aflu cateva metode prin care pot anestezia penisul.. am primt recomandarea asta din parte prietenilor mei care mi.au oferit „tratamentele” lor.. problema e ca nu am curajul sa incerc ceea ce imi recomanda ei.. dumneavoastra ce ma sfatuiti?

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @Ionut: imi pare rau, dar sfaturile cerute nu sunt de competenta mea. durerile intense in timpul actului sexual tin uneori de un fren prea scurt (tesutul care leaga preputul de gland) si acesta trebuie sectionat chirurgical – frenoplastia este o mica interventie efectuata de urolog. bafta!

  36. Emanuel says:

    Buna seara. In cazul unei operatii pentru varice prin laser endovenos este suficienta o anestezie locala? Fiind anxios exista riscuri sa simt durere(arsura) in timpul interventiei? Considerati ca o anestezie rahidiana este mai utila? Multumesc anticipat!

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @Emanuel: de principiu, rahianestezia are foarte mari avantaje in interventiile pe membrele inferioare – este optiunea comuna a dvs si a medicului chirurg.

  37. Andrei says:

    Este normal sa simti durere in timpul operatiei de apendicita?Prietena mea a fost operata si am auzit-o cum tipa din sala de operatie,eu fiind intr-un salon destul de indepartat.Ea si alte doua paciente au fost operate fara un anestezist de profesie.Nu cred ca acel medic care a operat-o ar mai trebui sa profeseze,dumneavoastra ce spuneti?Anestezia a fost locala,banuiesc ca a fost vorba de xilina,Dumnezeu stie in ce cantitate.Ma simt ingrozitor pentru ceea ce i s-a intamplat.Dati-mi un sfat in legatura cu ce as putea face,va rog mult,nu vreau sa mai treaca si alti oameni prin asa ceva!Va multumesc!

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @Andrei: nu stiu situatia, nu ma pot pronunta. anestezia locala pentru apendicectomie este totusi o manevra perfect acceptata, in anumite conditii.

  38. Andrei says:

    Inteleg asta domnule doctor,dar ceea ce as vrea sa stiu este daca in cazul acestei anestezii locale este normal ca pacientul sa urle de durere(nu numai un pacient a procedat astfel cand a simtit durerea)si as mai vrea sa stiu daca este normal sa se desfasoare orice tip de operatie fara anestezist.Imi cer scuze pentru insistenta.Va multumesc din nou!

  39. andreea says:

    Bună ziua am ai eu o întrebare, am unghiile de la degetele mari de la picioare incarnate și infecție cu stafilococ auriu, de vreo 2 ani, am fost operata ( mia curățat rana și mia tăiat marginile unghiei) multeeee antibiotice, dar nici un rezultat acum sunt la fel, foarte dureros. Dar acum sunt însărcinată și vrea sa va întreb pot sa mă operez în timpul sarcini????? Prima data mia făcut anestezie cu xilina, acum am început un tratament naturist ceai de mesteacăn și tinctura de propolis, iar local unguent Bactroban.

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @Andreea: tinand cont ca sunteti insarcinata si ca este o problema care evolueaza de mult timp, din cate inteleg fara o acutizare recenta, cred ca ati putea amana momentul; e adevarat, anestezi uzuala este cea locala, care nu are teoretic niciun efect asupra fatului, dar s-ar putea sa fie totusi nevoie si de un tratament medicamentos asociat. puteti toaleta zona cu apa oxigenata si betadina, incercand sa indepartati „carnea” de unghie, pentru a domoli procesul inflamator, pana cand va veti putea opera definitiv (cu excizia matricei unghiale).

  40. florina says:

    Am si eu o intrebare la operatia de otoscleroza anestezia locala care se face doare, si cu ce se face aceasta anestezie? Simti durere sau nu? Multumesc

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @florina: nu este sfera mea de competenta, dar va pot spune dintr-o experienta personala (o ruda foarte apropiata operata de otoscleroza bilateral) ca anestezia utilizata a fost locala, in toate cele trei interventii suferite. cred totusi ca cele mai utile sfaturi in acest sens le veti primi de la medicul dvs orl-ist.

  41. Aurelia says:

    Buna ziua, Sunt insarcinata in 21 de saptamani aproape si a trebuit sa fac anestezie locala pentru scoaterea unui papilon de pe fata. Vreau sa stiu daca anestezia locala afecteaza bebelusul?

  42. Elena says:

    Bună ziua! Am și eu o mică întrebare: Trebuie sa fiu operata pentru scoaterea unui chist de la mână , trebuie sa mi se faca anestezie locală. Întrebarea mea este daca o sa simt ceva, deoarece sunt foarte fricoasa,mi-e frica de ace,siringi,etc.. Si cam cat durează intervenția? Mi-e foarte frica,nu am fost niciodata internata intr-un spital, si injectii am facut oo singura data. Ce sfat imi dați? Stiu ca ar trebuii sa fiu mai puternica! Multumesc mult!

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @Elena: probabil, un chist sinovial. Veti simti doar intepaturile de la anestezia locala. Interventia poste dura intre 30-90 min, in functie de localizarea chistului, largimea comunicarii sale cu articulatia etc). daca este un chist sebaceu, interventia este chiar mai scurta si mai simpla. bafta!

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @alex: sub rezerva faptului ca nu v-am examinat direct, pentru unghia incarnata excizia totala a lamei unghiale nu este intotdeauna cea mai buna solutie. De regula se excizeaza portiunea ei laterala impreuna cu matricea, suturandu-se apoi plaga. Firele se scot cam dupa 10-12 zile, dar puteti merge imediat.

  43. mimi says:

    Dl doctor as dori o informatie sunt consecinte daca nu sa terminat puctia la un chist splenic pt fata nu a mai suportat durerea a iesit aproape lesinata de durere va multumesc

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @mimi: nu; cel mai probabil chistul se va reface; e posibil sa fie nevoie de excizia lui – posibil chiar laparoscopic, in anumite conditii.

  44. grecu laura says:

    BUna ziua ! Dle doctor, sunt insarcinata in 13 saptamani si trebuie sa fac o anestezie locala cu xilina pentru cauterizarea unui papilon mic de pe umar.
    Afecteaza cu ceva sarcina?
    Va multumesc

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @LAura: nu, in niciun fel. o varianta este sa faceti anestezie topica, folosind EMLA (un unguent cu xilina). Apoi, nu inteleg de unde urgenta? Puteti opera papilomul si dupa ce nasteti…

  45. Andreea says:

    Buna seara. Dl doctor am si eu o problema cu o unghie incarnata. Anul trecut inainte de craciun am fost la medic si a scos unghia, acum a crescut iarasi coltul rau.Am umblat eu la el si am reusit sa scot o coltul dar ma doare foarte tare iar imprejurul unghiei este o bucatica de carne rosie si dureroasa. Asa am la ambele degete mari de la picior. Ce ma sfatuiti sa fac? Imi este frica sa merg la medic nu vreau sa imi mai smulga iarasi unghia. Data trecuta ma durut ingozitor. Multumesc

  46. nicu says:

    dl doctor aveti cumva idee daca xilina are efect in timpul unei interventii chirurgicale (scoaterea unui lipom cervica) find bolnav de hiv?astept raspuns cat mai repede

  47. VIOLETA says:

    Buna ziua Dl. Doctor,

    Am si eu o intrebare! In urma cu 3 ani am pierdut o sarcina si a trebuit sa fac intrerupe, moment in care am constat ca sunt alergica la xilina in urma unui soc anafilactic, iar de atunci toate interventiile au fost fara anestezie de cate ori a fost nevoie in orice situatie! Exista inlocuitor pentru aceasta? Oricum stiu ca va trebui sa imi fac un test alergologic.

    Multumesc anticipat
    Violeta

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @Violeta: ptr ca si inlocuitorii xilinei pot da reactii alergice incrucisate, nimeni nu va va mai face ALocala fara o testare alergologica SI o asa zisa schema de desensibilizare efectuata inainte.

  48. Eniko says:

    Buna ziua.Am si eu o intrebare.Unchiul meu are o depunere de calciu in umar,i-au facut anestezie locala\regionala,nu stiu exact,dar nu l-au adormit din cauza problemelor cardiace.Vreau sa intreb de ce anestezia nu si-a facut efectul in zona dureroasa,adica exact in umar,absolut deloc dar in schimb i-a amortit tare mana de la cot in jos.Presupun ca exista o inflamatie in umar pt ca are dureri mari de vreo 6 luni,dar intrebarea principala este daca anestezistul putea sa faca mai mult decat sa ii creasca doza,eventual o alta metoda,i-a dat toata injectia in zona gatului.Precizez inca o data ca nu poate face anestezie generala,iar durerile sunt insuportabile.
    Va multumesc mult!

  49. Stefania says:

    Buna ziua,
    Dl doctor,sunt alergica la xilina,ce dezavantaje am? Se foloseste la nastere sau operatia de apendicita? Este grav daca sunt alergica? …deoarece am inteles ca aceste cazuri sunt foarte rare…

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @Stefania: alergia la xilina nu este chiar atat de rara pe cat credeti. oricum, inainte de orice interventie vi se vor face testari speciale. exista si asa zise scheme de desensibilizare, ca atare nu trebuie sa disperati. ar fi corect totusi sa va vada un alergolog, pentru a va face niste teste speciale.

  50. Stefania says:

    Multumesc frumos,dl doctor! Daca eu locuiesc in Germania , in cazul in care am o problema si presupune anestezie, trebuie sa spun ca spun alergica la xilina …

  51. Alexandru says:

    Buna ziua domnule doctor,numele meu este Alexandru si datorita serviciului m-am stabilit de cativa ani in Elvetia. De o saptamana am simptomele unei apendicite,am o durere initial usoara in partea dreapta jos. Eu sunt alergic la xilina,dar in cazul in care trebuie sa fiu operat ma tem ca nu stiu cum sa le explic doctorilor. Exista si alte anestezii care se pot face la apendicita? Mai ales daca sunt intr-o tara straina,sper sa nu se faca confuzii!

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @Alexandru: anestezia locala este aleasa numai in cazuri exceptionale ptr apendicita acuta. oricum, inainte de ORICE anestezie, trebuie sa mentionati medicului ca sunteti alergic la xilina. Pe de alta parte, foarte rar apendicita acuta adevarata evolueaza cu „dureri usoare” timp de o saptamana. Adevarata apendicita acuta evolueaza acut (24-48 de ore), mai ales la tineri.

  52. DOINA says:

    Buna ziua,dl.doctor acum un an de zile am fost operata pe cord deschis (valvuloplastie mitrala),dupa 21 zile am fost reoperata deoarece am facut mediastinita.M-am vindecat dar de 7 luni tot imi apar GRANULOAME DE FIR, credeti ca voi putea scapa de le intr-un fel? Cand imi apar ma duc la chirurgie,sunt tratata se vindeca locul dar dupa 10 zile iar apare.Va rog sa ma sfatuiti ce sa fac? Va multumesc.

  53. ionut says:

    Buna seara domnule doctor,

    Astazi am fost la o consultatie la un medic chirurg deoarece pe gat undeva sub lobul urechi am avut ca un cos sub piele eu asta crezand ca este am incercat sa il „storc” dar a crescut ca dimensiuni si astazi medicul chirurg mi-a spus ca este un chist sebaceu.Mentionez ca mai am doua astfel de formatiuni in lobul urechi drepte dar pana acum nu mam ingrijorat pentru ca „formatiunile” din lobul urechi cresteau si la un moment dat se spargeau si iesea o chestie alta ca untura dupa care cresteau iara…
    Ideea este ca eu sunt foarte fricos mi-e teama de ace,seringi…si mai ales de anestezie chear mi sa spus ca va fi anestezie locala fiindu-mi teama ca desi cardiologul mi-a spus ca nu am nici o problema la inima am palpitati…
    Intrebarea mea este ce se poate intampla daca nu fac operatia si nu scot acele chisturi? Pot sa iau ceva sa nu ma mai doara cel de pe gat? Si daca fac operatia ce riscuri sunt sa mi se intample ceva si cat dureaza o astfel de procedura?

    Imi cer scuze daca am povestit prea mult…
    Multumesc anticipat si astept raspunsul dumneavoastra cat de repede vinerea aceasta fiind programat pentru interventie !!!

  54. ionut says:

    Am uitat sa va mentionez ca cel de pe gat este tare la palpare iar cele de pe lobul urechi unul e lafel de tare si unul mai moale.
    Si in plus de cateva zile am niste dureri de cap destul de mari fiind speriat ca doctorul chirurg sa nu se fi inselat si sa fie un sarcom (stiu internetul asta face mai mult rau cateodata) dar o asistenta de la neurologie mia spus ca durerile de cap sunt din cauza lipsei somnului sau a programului de somn haotic…

    Incodata imi cer scuze pentru mesajele foarte lungi dar sunt foarte speriat !!!

    O seara buna si multumesc incaodata !!!

  55. Necula Dorinel says:

    Buna ziua,dl.doctor va rog sa ma ajutati cu o recomandarea unui anestezic , am fost diasnosticat cu aritmie cardiaca si tahicardie si am nevoie de o interventie stomatologica ce consta in extractie masea si tratament si plombare la alta masea . La o alta interventie stomatologicaanterioara am lesinat si mi-am pierdut cunostinta in urma anesteziei atunci nu ma stiam cu probleme cardiace , sincer nu stiu ce anestezic a folosit atunci medicul ,dar stiu ca mi-am revenit destul de greu din acea stare . In acest caz cu diasnosticul de mai sus va rog sa ma ajutati cu recomandarea unui anestezic care sa nu mai imi provoce mai mult rau si sa nu mai pot merge la stomatolog de frica unui nou episod .va multumesc anticipat . Doru N.

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @Dorinel: mai rar „lesinul” dvs e dat de actiunea DIRECTA a anestezicului folosit; cel mai frecvent, este vorba de o reactie vegetativa, vagala, declansata de injectie, si nu de substanta injectata (puteti face reactie vagala si daca vi se injecteaza local apa chioara, de ex).

  56. CASOTA VALERIA says:

    Buna ziua, domnule doctor, am si eu o intrebare la dv. sotul meu necesita o operatie de polipi nazali, vroiam sa va intreb daca operati si polipi nazali si daca raspunsul este afirmativ, ma intereseaza pretul unei consultatii si daca este nevoie de operatie cat ar fi pretul operatiei de polipi.
    Va multumesc anticipat!

  57. ionut says:

    Buna seara domnuledoctor,

    Revin cu un mesaj deoarece prostioare nu a disparut deoarece mi-a fost prea teama de interventie si consultat inca un medic si mi sa spus ca nu imi pune sanatatea in pericol sau viata daca o las acolo si am zis ca poate astepta pana in ianuarie asa incat v-as ruga daca imi puteti raspunde la intrebarile postate mai sus !!!

    Multumesc !!!

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @ionut: daca sunt chisturi sebacee, trebuie scoase chirurgical, ptr ca exista riscul de a se infecta; operatia este banala, nu ar trebui sa fie nicio problema. Daca nu exista infectie/inflamatie, puteti amana momentul, dar trebuie sa tineti cont ca oricand ele se pot infecta.

  58. catalin says:

    Buna seara, imi puteti spune, va rog, ce cantitate de anestezic se aplica la o operatie locala daca aceasta implica folosirea bisturiului in zona abdominala?

  59. George says:

    Buna ziua , Dr. Buliga! In 4 septembrie 2014 am fost operat la degetul mare de la piciorul drept (hallux valgus) fiindca degetul a fost de tot indoit si mi-au bagat tija . Am o intrebare : La anestezie locala doare cand o scoate sau necesita anestezie generala ? Sunt mai fricos la durere . Astept un Raspuns . Multumesc! Craciun Fericit!

  60. Dragos Cristina says:

    Buna ziua!Sunt o fata de 12 ani si am 2 fracturi de clavicula si mi s-a spus ca e nevoie de operatie.Marti ma opereaza.Este bine sa ma operez?Ce fel de anestezie o sa mi se faca?O sa doara?Sunt tare speriata

  61. Diana says:

    Buna ziua
    Am o fetita de 1 an si 8 luni
    Are un nev sebaceu pe cap si urmeaza sa o operam in 2 zile
    Este o operatie grea?? Cam cat dureaza
    ??? Credeti ca e bine sa scoatem nevul???
    Este un tip comun de marimea unui banut fara par dar simplu.
    Multumim !!

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @Diana: de principiu e o interventie rel simpla, sub rezerva faptului ca nu am nicio data despre extensia leziunii, localizare etc. nu sunt in masura sa ma pronunt de la distanta despre oportunitatea exciziei chirurgicale a unei leziuni pe car enu am vazut-o niciodata.

  62. Cristina says:

    Buna ziua. As dori sa stiu daca este posibila excizia unui nev pigmentar aflat pe dosul nasului, cu diametru de 7 mm, in anestezie locala. Va multumesc!

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @Cristina – teoretic este posibil; este insa la fel de posibil ca plasticianul care va efectua operatia sa constate ca un soi de anestezie generala sa fie mai potrivit (anestezia locala deformeaza putin tesuturile; inplus s-ar putea s fie nevoie sa „aduca” pielea din apropiere, ceea ce s-ar putea sa fie putin in afara posibilitatilor anesteziei locale); asadar, ultimul cuvant il are chirurgul plastic.

  63. pascu says:

    Buna ziua as vrea sa mă informez ,am un lipom sau cum se spune punct de grăsime care mia iesit in timpul sarcini as vrea sal scot ca tare ma deranjează problema este ca eu alaptez pot nu stiu daca anestezia afectează lactatia .va multumesc

  64. Alina says:

    Buna ziua , am si eu o problema , la ambele degete mari de la picioare , de mai bine de 3 luni ! La inceput mi a copt , insa durerea inca este , mi a iesit carnea deasupra unghiei si ma doare ingrozitor , imi curge infectie mereu de acolo , unghia arata foarte urat si eu umflata pielea in zona ei , nu stiu ce sa mai ma fac pentru ca nu arata deloc bine , si nu mai pot merge , astept un sfat , va multumesc

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @Alina: mergeti la cel mai apropiat serviciu de chirurgie pentru a va scoate marginea unghiei, botriomicomul („carnea” de deasupra) si eventual matricea unghiei (locul unde se naste ea). doar excizia ultimei scade semnificativ riscul de recidiva.

  65. Nicoleta says:

    Bună seara dl doctor! Sunt însărcinată în luna a 8 a și vreau sa fac o intervenție chirurgicala la degetul mare de la mana dreapta din cauza unui hematom care doare foarte tare la fiecare lovire. Anestezia locala cu xilina sau alt anestezic afectează bebelușul în vreun fel sau se poate declanșa o naștere prematura? Va mulțumesc anticipat!

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @Nicoleta: nu, anestezia locala nu afecteaza fatul cu nimic; daca este totusi un hematom mare („unghie neagra”), poate fi evacuat si fara anestezie locala, cu maaare atentie, prin lama unghiala (unghia propriu-zisa), care e decolata de tesuturile vii de dedesubt si prin urmare nu doare.

  66. Alexandra says:

    Bună seara! Am 17 ani jumătate și am descoperit acum 4 zile că am un chist ovarian de 6,7 cm. Precizez că nu am avut încă contact sexual. Am fost la ginecolog și mi s-a spus să iau anticonceptionale timp de 6 luni,ca în 3 luni chistul să se înjumătățească,iar în 6 luni să dispară. La alt ginelecolog mi s-a spus că de la 4 cm se operează și trebuie să mă operez. Am descoperit acest chist făcând o ecografie,deoarece mă durea stomacul și au descoperit că am gastrită și duodenită. Dar ce vreau să vă întreb de fapt este ce fel de anestezie o să mi se facă? Ginecologul de la spital mi-a spus că mă va opera pe burta și sunt curioasă cum va decurge. Anestezia mă sperie tare. Mi s-a spus că anestezia totală mă poate paraliza,iar cea locală mă sperie pentru că,bănuiesc,voi fi trează în timpul operației. Ce părere aveți? Mulțumesc!

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @Alexandra: indicatia de a opera un chist ovarian se pune in general la peste 6 cm – pur si simplu de la aceasta dimensiune ele nu mai reactioneaza la tratament hormonal. Totusi, avand in vedere varsta si marea probabilitate sa fie un chist benign, va sfatuiesc sa incercati tratamentul hormonal prescris, supraveghind permanent chistul, ecografic. Daca nu isi reduce dimensiunile dupa sase luni sau daca va continua sa creasca sub tratament, trebuie scos. Daca as fi in situatia dvs, eu unul nu m-as gandi nicio clipa sa mi-l scot altfel decat laparoscopic, mai ales daca testele de sange si imagistice care se fac uzual ptr orice chist ovarian il descriu ca pe un chist benign. Ptr chistectomia laparoscopica, anestezia generala este obligatorie. In toata lumea se fac sute de milioane de anestezii generale in fiecare an, fara riscuri majore. Chiar si in situatia unei interventii clasice (repet, nu e prima optiune in cazul dvs!), NU se alege anestezia locala, ci rahianestezia (adica o injectie in coloana). Rahianestezia este la fel de sigura precum anestezia generala, dar daca imi permiteti o observatie – are totusi risc mai mare sa va lase paralizata…

  67. Nicoleta says:

    Buna ziua dle doctor! Va multumesc mult pentru raspuns. Hematomul despre care v-am scris este, de fapt, botriomicom ( am aflat a doua zi dupa ce v-am scris). Medicul dermatolog pe care l- am consultat a pus acest diagnostic si mi- a recomandat sa astept pana dupa naștere. Medicul chirurg mi-a spus ca poate sa lucreze cu anestezie locală si sa elimine aceasta mica tumora. Nu stiu ce sa fac in acest caz.dar asa cum ați spus Dvs, daca anestezia locală nu afectează fătul, nu exista niciun alt risc sa nu fac aceasta intervenție. M-ar ajuta tare mult părerea Dvs legată de scoaterea botriomicomului , acum cand sunt însărcinată. Va Multumesc încă o data pentru răspunsul Dvs promp.

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @NIcoleta: daca secretiile locale sunt abundente, durerile importante etc, va puteti scoate botriomicomul si portiune corespunzatoare a unghiei cu Alocala, fara probleme, chiar inainte de a naste.

  68. Benny says:

    Buna domnule doctor Teodor. Am un furunc sub piele foarte dureros si destul de mare.Este chiar pe fund sub una din fese.Traiesc in Anglia ,iar aici, doctorul mi-a spus ca trebuie sa ma opereze cu anestezie generala.Pot opta pentru anestezie locala?A spus ca ma va durea prea tare daca imi fac local .Mi se pare foarte dubios 🙁

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @BEnny: nu pot aprecia situatia locala de la distanta, ca atare nu ma pot pronunta in deplina cunostinta de cauza; nu va poate face, de ex, rahianestezie?!

  69. gina says:

    Buna seara.Urmeaza sa fac o operatie pe cord deschis pt. protezare de valva mitrala.De un an iau suplimente alimentare (argila si zeolit) si beau zilnic 2,3 cani de ceai de ghimbir cu lamaie . Afecteaza in vreun fel reusita anesteziei si implicit a operatiei? Trebuie sa le intrerup? Va multumesc din suflet

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @Gina: nu neaparat; veti fi sfatuita oricum sa nu mancati si sa nu beti nimic cu cateva ore bune inaintea anesteziei. bafta!

  70. gina says:

    Multumesc mult pt. raspuns.

    Domnul doctor am o tiroidita autoimuna in tratament cu eutirox 100 si o urticarie recurenta (presupusa) autoimuna .Pt operatia pe cord deschis credeti ca aceste boli pot fi impedimente majore? Analizele de sange(trombocite, leucocite..etc ) sunt in limite normale , iar eu am avut grija mereu sa-mi intaresc sistemul imuunitar. Am o regurgitrala mitrala severa prin prolaps de valva mitrala cu insuficienta cardiaca gr II si trebuie sa ma operez cat mai repede.

    Va multumesc mult.

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @Gina: oricum, interventia cardiaca primeaza; de principiu, bolile descrise nu contraindica o anestezie generala; este corect totusi sa va informati anestezistul despre problemele respective; bafta!

  71. stefan says:

    Buna seara,asi dorii si eu o informatie daca se poate.am hidrocel testicular,si doresc sa aflu daca operatia se poate face cu anestezie locala,daca este dureros,si cat timp dureaza o asemenea interventie.va multumesc anticipa.o zii buna va doresc

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @Stefan: este o operatie atat de usor de facut sub rahianestezie, incat nu va sfatuiesc sub nicio forma sa apelati la anestezia locala, desi absolut teoretic se poate; in conditii optime, este o interventie de maxim o jumatate de ora.

  72. botond says:

    Buna dimineata.Am hidrocel testicular,dar domnul doctor la care am fost a spus ca lichidul ce se afla in scrot este atat de infim,incat nu merita sa fie operat,pentru ca mai mult rau ar face,si este de ajuns sa il tin sub control.asi dorii sa spuneti si dumnevoastra o parere in legatura cu acest lucru,daca ati mai intalnit asemenea cazuri,pentru ca chiar nu stiu ce sa fac.va multumesc

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @Botong: situatia nu este atat de rara pe cat credeti; cu siguranta ca medicul care v-a consultat v-a propus cea mai buna varianta.

  73. Iojybd says:

    Bunaziua .. vreau sa imi fac un tatuaj destul de complicat ce implica cateva ore bune de tauat multe culori multe detalii foarte fine si as fiii urios daca se poate face anestezie locala in acel loc.. nu stiu cum si ce fel sau ce ar trebui sa iau sa fac pentru a nu avea parte de dureri foarte mari

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @Bogdan: exista unguente cu anestezic local care se pot aplica pe locul unde se vor face proceduri invazive. Unul dintre ele se numeste EMLA, dar pana acum un an nu fusese introdus oficial pe piata farma din romania, asa ca se aducea de regula din farmaciile vestive. Nu mai stiu care e situatia acum

  74. Iojybd says:

    am intles eu traiesc in Spania cred ca il gasesc aici daca nu faac comanda dar intrebarea mea ma dau cu acel unguient… cu cat timp inainte tin sa precizez ca va fii in prima parte o sedinta de 4-5 ore de tatuare dar in momentul in care mi se sparge pielea cu acele ace unguientul nu intra in piele e daunator… nu stiu daca am formulat bine intrebarea eu sper ca ati inteles la ce maa refer….
    Va multumesc..

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @Bogdanel: EMLA se poate sterge dupa ce l-ati tinut suficient pe piele, are efect remanent; oricum, nu ii lasati sa va tatueze inainte de a va dezinfecta tegumentele.

  75. teodora says:

    buna ziua.nu are legatura cu anestezia insa as dori sa stiu un lucru.am avut 2 fire foate mici cusute la nivelul capului in urma unui accident si astazi la o saptamana le-am scos.cand m-as putea spala pe cap fara sa afecteze in vreun fel zona?multumesc

  76. alina says:

    Am fost operata la sfarsitul anului trecut de un abces inghino-labial, cu fire intradermice resorbabile. Dupa aproape 4 luni vindecarea plagii nu s-a produs in totalitate, inca sunt pe mijlocul operatiei, de-a lungul ei doua locuri care supureaza,probabil a fost si o mica infectie la suprafata, pt ca s-a curatat o pielita albicioasa. E posibil sa fie de la firele intradermice?. Puteti recomanda un tratament local, care sa vindece mai repede? Multumesc.

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @Alina: sub rezerva ca nu am cum sa va examinez direct, dinn ceea ce spuneti leziunea s-a cronicizat cel mai probabil, generand o fistula. NU are nicio legatura cu firele. Este destul de probabil ca nu se va mai inchide spontan sau – daca o va face – va recidiva la un moment dat; ar fi util sa mergeti la un control la chirurgul dvs.

  77. Andreea says:

    Buna ziua,am rugamintea sa-mi spuneti daca imi poate fi excizat un chist sebaceu facial fiind insarcinata in 16 saptamani? Va multumesc anticipat!

  78. Rujoiu Marian says:

    Buna ziua.Am insistat la medicul chirurg sa-mi faca anestezie totala , mi s-a facut anestezie locala ,incizie excizie formatiune tumorala 3cm torace posterior nu se stia de ce natura este ,acum dupa rezultat anatomo -patologic e melanom malign. Ce riscuri pot aparea daca imi puteti spune .S-a scos fragment tegument 7/4.5 cm.Diagnostic anatomo-patologic ;Melanom malign pT1NxMx ,nivel Clark II indice Breslow <1mm. Va multumesc si astept raspuns.Mentionez ca am si o viremie detectabila cu virus C.

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @MArian: nu pot aprecia cum s-a facut anestezia locala (la distanta de tumora sau nu), asta doar chirurgul dvs stie. Aveti un indice Breslow f f bun (adica tumora e superficiala). Este momentul sa va adresati unui oncolog ptr luare in evidenta. E posibil sa va recomande tratament cu Interferon, chiar daca stadiul e rel incipient. S-ar putea sa va mai recomande si excizia asa-zisului ganglon santinela. In cazul tumorilor tronculare, utilitatea exciziei acestuia este insa mai redusa ca in tumorile de membre.

  79. Rujoiu Marian says:

    Va multumesc mult pentru raspuns domnul Dr.Teodor Buliga. Anestezia s-a facut la distanta si dupa cum v-am scris in comentariul anterior s-a scos peste limita oncologica,formatiunea tumorala a avut 3cm ,s-a scos 7/ 4,5 cm ,la o viremie de 4000000 UI /ml ARN viral hepatita C [cantitativ ] de curind facuta o sa iau legatura si cu medicul care gastro-enterolog la care am avut dosarul in 2011 cand am facut interferon alfa -2 a + ribavirina sa vad daca voi face alfa 2 a sau b. Va multumesc !

  80. borsci mariana says:

    buna ziua domnul dr am o intrebare de cu 2 ani in urma ma inceput sa ma doara in partea dreapta mam adresat la medicul hirurg si mea spus ca poate sa fie apenticita cronica cind trebuia sa merg la operatie am aflat ca sunt insarcinata si numam operat am nascut nasterea a fost naturala dupa un 1de zile au aparut durerile din nou simt si o inflamatie in partea dreapta de la inflamatie imi da dureri la rinichi am dureri de spate am dureri de asta va intreb poate sa fie apenticita cronica

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @MAriana: diagnosticul de apendicita cronica se confirma in realitate exceptional, exceptional de rar; din acest motiv, este nerecunoscut de majoritatea chirurgilor care respecta totusi criteriile dupa care se face operatia de apendicita. Din punctul meu de vedere, ar fi bine sa eliminati toate celelalte cauze ale simptomelor pe care le descrieti (care, de altfel, sunt total nespecifice).

  81. borsci mariana says:

    atunci cemi puteti spune pot sa fac operatie sa inlatur chistul pe care eu il simt si va multumesc de raspuns

  82. bocaneala mirela says:

    Mi s.a facut o anestezie locala pentru scoaterea unei masele care avea infectie. Dupa 3 zile de la operatie nu mi s.a desmortit buza si gingia . Din ce cauza? E posibila vreo pareza?

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @MIrela: in mod normal, efectul anestezicului nu dureaza atat de mult; da, poate fi o afectare temporara a unui nervisor; chiar daca cel mai probabil este ceva reversibil, este mai bine sa cereti sfatul medicului dvs.

  83. Bogdan says:

    Buna ziua. Bunica mea a fost diagnosticata cu carcinom bazocelular la frunte ( o umflatura cu diametru de aproximativ 1 cm ). Ca metoda de tratament i s-a recomandat excizia chirurgicală sub anestezie generală. Bunica are 90 ani, diabet de tip 2 noninsulino dependent si cardiopatie ischemica. Va rog șa-mi spuneti dacă anestezia generală nu e prea riscanta in acest caz si dacă nu ar fi mai indicată anestezia locală. Vă mulțumesc

    • Dr. Teodor Buliga says:

      @Bogdan: nu, anestezia locala este contraindicata in astfel de leziuni, din mai multe motive. Daca nu suporta anestezia generala, leziunea respectiva se poate iradia (cancerele bazocelulare raspund bine la iradiere).

  84. butuc simona says:

    buna ziua domnu dr eu in curand o sa nasc prin cezariana dar mie frica de anestezia generala frica acea ca nu o sa ma mai trezesc am mai facut o operatie tot cu AG la 17 ani acum am 23 de ani se poate sa am probleme acum cu AG chiar daca la prima AG nu am avut multumesc o zi buna

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Simona: sunt milioane de femei care nasc anual, fara probleme. sunt convins ca va merge totul ok si la dvs. bafta!

  85. jucan constantin says:

    sunt o persoana care fac hemodializa de ori pe sapt.Spuneti-mi va rog daca pot sa fac anestezie pentru extragerea unor radacini la o masea?

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Constantin: majoritatea anestezicelor locale se metabolizeaza in ficat si mai putin prin rinichi, asa ca teoretic cel putin se poate.

  86. Adrian Negoita says:

    Buna ziua,

    imi puteti spune daca efectul anesteziei cu xilina este firesc sa fie diminuat (in sensul ca se resimte durere de o intensitate suportabila in timpul interventiei chirurgicale) daca in zilele care au precedat operatia am folosit un antiinflamator gel care contine lidocaina?

    Este posibil sa mai urmeze o interventie si as vrea ca data viitoare sa ma feresc de elementele care pot reduce efectul xilinei.

    Multumesc!

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Adrian: lidocaina si xilina sunt una si aceeasi substanta; asadar, efectul lor nu se poate anula ci eventual amplifica.

  87. Alina says:

    Buna ziua
    Va rog sa imi spuneti daca in urma interventiei pentru un chist sebaceu in zona cervicala anterioara ( pe gat sa ma exprim pe intelesul meu 😉 ) ramane vreo cicatrice? Si care ar fi dupa parerea dvs.cea mai buna metoda de excizare: clasica sau cu laser? Daca imi si explicati putin demersul acestei interventii, v-as fi si mai recunoscatoare.
    Multumesc.

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Alina: nu exista excizie cu laser ptr chisturi sebacee peste 2-3 mm; este necesara extragerea invelisului chistului, a „camasii” acestuia, ceea ce se realizeaza chirurgical.

  88. Nicoleta says:

    Buna ziua domnule dr. As vrea sa stiu si eu ce pot face pentru a reusii sa imi termin problemele cu dantura. Am fost la stomatolog si am fost anesteziata cu Lidocaina spary. Dupa circa 20 d minute am inceput sa am stari d greata si ameteala. Simteam gatul foarte umflat si ca nu pot respira dupa care am lesinat. Cand m-am trezit doamna dr a continuat dar mi-a administrat lidocaina cu ajutorul unui tampon mic din vata doar in interiorul maselei asta a facut si la inceput doar ca spre final mi-a pulverizat spray direct in gura ajungandu-mi pana in gat atunci am inceput sa am acele stari dupa care am lesinat. Doamna dr a spus ca nu este de la lidocaina ci ca probabil de frica eu i-am explikat k nu m-a durut si ca nu imi era frica avand in vedere ca am lesinat dupa 20 de minute. Acum urmeaza sa merg din nou marti dar totusi imi e teama sa nu lesin iar. Tin sa mentionez ca in trecut mi-a mai fost administrata lidocaina spray de 2 ori. Odata pt un abces si odata pt o operatie de amigdale dar atunci nu am lesinat in schimb am avut tot aceleasi stari d sufocare si ameteala. Va multumesc

  89. Nicoleta says:

    Se poate folosi alt anestezic in afara de lidocaina. Si daca o sa ma anestezieze prin injectie exista riscul sa reactionez mult mai grav? Eu la inceput i-am explicat doamnei dr de stariile mele din trekut in urma sprayului dar doamna dr nu a considerat ca poate fi grav. Am citit reactiile adverse si printre ele erau si cele resimtite de mine. Va rog sa imi spuneti ce pot face in acest caz si daca va puteti da seama care este cauza

  90. nico says:

    Buna ziua domnule doctor, ma confrunt cu o problema;asta toamna mi-am trantit usa la masina pe deget, m-a durut groaznic si de a doua zi l-am observat putin umflat, nu am dat importanta, dar in timp umflatura s-a intarit si a ramas asa , nu ma doare doar este inestetic;am fost la chirurgie in ideea sa scap de umflatura dar mi-a recomandat dermatologia….nu inteleg…sunt putin speriata este grav?

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Nico: daca osul a fost zobit si s-a reparat vicios, deformarea va fi permanenta si dermatologul nu are ce face in sensul asta.

  91. luncanu sorina says:

    Bună seara! Sunt puțin speriata pentru ca acum o săptămână am fost operata la piciorul stâng, deasupra genunchiului…Am avut un fel de furung infectat. ..mi s-au băgat xilina în partea de sus și de jos a furungului…dar și acum după o săptămână partea de jos încă e amortita…ce e de făcut? Își va reveni? Va mulțumesc

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Sorina: amorteala NU este de la xilina pr zisa, care dispare de la locul de injectare f rapid. fie ca este de la anestezia locala sau, mai degraba, de la infectia locala, cel mai probabil ca amorteala va disparea treptat in timp.

  92. marius says:

    Buna ziua ! Domnule doctor…am facut o operatie la degetul mare pt unghie incarnata si mi.a scos toata unghia si mi.a taiat si din carne putin …vreau sa stiu cum ma pot recupera mai repede ?….eu momentan ma dau cu betadina si am lasat degetul liber (acum 2 zile am facut operatia)
    Vreau sa stiu si daca o sa mai am probleme cu degetul pe viitor si as dori sa imi spuneti cam in cat timp ma pot recupera complet sau mqi exact sa folosesc degetu fara probleme ….Multumesc

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Marius: unghia va creste la loc daca nu s- a scos si portiunea marginala a matricei care o genereaza. evitati incaltamintea stramta. toaleta locala riguroasa.

  93. goga says:

    Buna ziua acum 3 saptamani mi sa afcut o anestezie locala la talpa piciorului mi mam operat de un mont la picior .iar azi mi-am facut testul de sarcina , si mi sa confirmat ca sunt insarcinata, imi puteti spune va rog daca poate afecta acea anestezie sarcina >? va multumesc anticipat !

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Goga: nu, anestezicul local in sine este metabolizat imediat, la primul pasaj hepatic al sangelui plecat de la locul respectiv.

  94. Gabriel says:

    Buna ziua, de ce sa inrosit in jurul unei operatii chirurgicale avute la nas.
    A avut o rana pe nas, initial am zis ca e o rana care va disparea dar nu, si s-a tot adancit, (de 1 an jumate nu a trecut)
    Binenteles ca am insistat ca persoana respectiva sa se duca la operatie.
    Toate bune si frumoase dupa operatie (ii luase o bucata de carne cu piele de pe mana dreapta sa o puna in locul unde a curatat medicul ca se cam adancise rana).
    Dupa 4 zile a inceput sa se inroseasca zona din jurul cusaturii, chiar si daca ia oxacilina.
    Ce credeti Dvs ca este? Si imi cer scuze de deranj, va multumesc anticipat

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Gabi: faptul ca zona este rosie nu inseamna neaparat ca este o infectie, ci cel mult o inflamatie locala; de ex, vindecarea / cicatrizarea in sine este un proces inflamator, de aceea toate cicatricile sunt in prima faza rosii, devenind sidefii uneori dupa luni bune d ela operatie.

  95. Cristina says:

    Tatal meu a fost operat cu ceva ani in urma de hernie (inghinala am presupus deoarece nu e persoana sa dea prea multe detalii la telefon) in partea dreapta din cate imi aduc aminte ….de mai bine de un an am inteles ca i-a aparul aceeasi problema si in partea cealalta dar evita sa mearga la operatie deoarece are si ceva probleme cu inima si din cate am inteles nu s-a simtit bine dupa prima interventie chirurgicala si a resimtit si efecte secundare dupa anestezie (partiala ) As dori sa vin in tara si sa il incurajez , sa ii fac o programare la un chirurg bun si sa rezolv problema deoarece ii este greu si umbla tot timpul legat cu un brau . As dori sa stiu daca este posibila anestezia locala in astfel de cazuri deoarece cred ca e singura varianta de a-l convinge …el fiind cam fricos din fire …..are 73 de ani . Va multumesc anticipat !

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Cristina: e posibil sa poata fi operat cu anestezie locala. Totusi, anestezia ideala ptr astfel de situatii, inclusiv la cardiaci, la pacienti cu diferite boli asociate, este anestezia rahidiana. Ofera un confort incomparabil mai mare atat pacientului, cat si chirurgului. Singura problema apare daca tatal ia tratament anticoagulant -acesta trebuie inlocuit cu un alt tratament cu minim 7 zile inainte de interventie.

  96. Camelia says:

    Buna ziua, am un bebe de 6 luni alăptat doar la sân.Am rămas însărcinată iar si am decis sa fac întrerupere de sarcina . Ieri a avut loc intervenția , o întrerupere de sarcina prin aspirație cu anestezie locală si administrarea cu 3 ore înainte de intervenție a 2 pastile „Mikrogram” plus o pastila de ibuprofen cu 1h înainte . Inerventia a decurs fără probleme iar medicul mi a recomandat ca in decursul zilei, adică dupa ora 17h , pentru următoarele ședințe de alăptare sa întrerup.Sa pompez doar si sa arunc laptele si sa reiau a doua zi dimineața eventual. Problema mea este ca bebelusul nu a acceptat biberonul , am avut lapte de sân stocat , am încercat cu lapte formula dar fără succes. Am pompat o ședinta de alăptare (170ml ), timp in care l am făcut sa pape pe bebe cu lingurița lapte , amestecat cu cereale pt bebelusi dar dupa nu a mai acceptat la a 2 a masa . Am mai pompat un pic cam 30ml dupa care l am alăptat! Întrebarea mea este daca acele medicamente si anestezia ii vor dauna in vre un fel , sunt motive grave de îngrijorare ? Având in vedere ca nu am așteptat exact timpul recomandat…Va mulțumesc anticipat !

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Camelia: nu; oricum, anestezia nu are absolut niciun efect negativ in situatia data, antiinflamatorul eliminandu-se si el in timp util.

  97. catalin_lita says:

    D-le Dr. Teodor Buliga,am o problemă mai delicată, nu pot sa o public aici pe site ar trebui sa vorbesc neparat cu dvs sa va pot spune si sa ma ajutați daca se poate, numărul meu de telefon este 07xxxxxxxxx. Ma puteti suna oricând. Va multumesc anticipat!

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Imi pare rau, nu acord consultatii telefonice. daca doriti, va puteti face o programare ptr un consult sau incercati sa formulati problema in scris, pe site. pe viitor, ptr binele dvs, nu mai publicati nr personal de telefon niciunde pe net.

  98. Nicoleta says:

    Buna seara,

    V-am mai scris acum cateva luni despre un chiar sebaceu la ceafa. Intre timp l-am scos printr-o mica interventie chirurgicală. Problema este ca la 2 luni dupa interventie am un disconfort in zona cefei cand rotesc capul, parca „ma tine” ceva. Este posibil sa fi ramas cu o sensibilitate dupa aceasta interventie? Acest tip de operatii poate avea si urmări neplăcute? Ce ma sfatuiti?
    Multumesc

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Nicoleta: mai degraba, este efectul cicatrizarii inca nefinalizate (chistul sebaceu e strict superficial, incizia nu afecteaza in principiu muschiul subiacent). Cicatrizarea, fie ea normala sau nu, poate dura luni de zile.

  99. Roxana F says:

    Buna seara,

    As dori sa va rog daca este posibil sa ma ajutati cu cateva raspunsuri. Luna trecuta, nestiind ca sunt insarcinata, mi s-a facut o operatie la degetul mare de la piciorul stang. Am avut panaritiu cu puroi la tesutul moale de langa unghie. Unghia era iesita din pliu. Chirurgul a facut 2 incizii prin care a scos puroiul,si a incercat sa introduca inapoi in pliu unghia. La aceasta prima operatie am fost anesteziata cu lidocaina 1% si mi s-a prescris ciprofloxacin500 – 10 tablete si algocalmin – 10 tablete. Intrebarea mea este daca medicatia luata de mine (lidocaina anestezie, ciprofloxacin, algocalmin)ar fi putut sa afecteze sarcina care atunci avea cateva zile – 1 saptamana de la conceptie. Unghia parea ca se prinde, dar din pacate nu a fost asa. Saptamana trecuta am fost operata de la ambele degete mari de la picioare, fara anestezie. Unghia stanga (cea operata)a fost extrasa fara probleme si fara durere deoarece se mai tinea doar de un colt. Unghia dreapta a fost extrasa si ea deoarece aveam puroi sub toata unghia, tot fara anestezie, nu a fost chiar atat de dureros. Problema este ca la unghia dreapta, la cateva zile dupa operatie s-au dezvoltat doua granuloame care din cate am inteles, daca nu se retrag, vor trebui indepartate chirurgical. In cazul acesta chirurgul mi-a spus ca fara anestezie nu este posibil. Anestezia locala cu lidocaina 1% poate avea un efect negativ asupra unei sarcini de 8-10 saptamani? Ce alt tip de anestezie recomandati in aceasta situatie?
    Va multumesc anticipat si imi cer scuze pentru mesajul lung.

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Roxana: anestezia locala in sine, fara a depasi dozele maxime admise, nu are efecte negative asupra fatului; totusi, daca situatia locala nu o impune, e bine sa evitati orice alta interventie/act care poate fi interpretat de organism ca o agresiune. Dintre celelalte medicamente mentionate, ciprinolul si algocalminul trebuie evitate in sarcina, dar efectul lor nu se manifesta maximal pe sarcini de varsta foarte, foarte mica.

  100. Marius says:

    Bună seara,doare anestezia locala la degetul mare de la picior?
    Am un colț încarnat în amândouă părțile degetului mare şi mi-e frică să nu mă doară la anestezie.Vă rog să îmi dați un sfat de încurajare,mulțumesc anticipat!

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Marius: anestezia locala ptr indepartarea criptonichiei presupune doua intepaturi de-o parte si de alta a bazei degetului, fara consecinte majore daca sunt facute cu blandete si un ac fin.

  101. roxana zaharia says:

    Buna ziua,domnule doctor ,acum 3 saptamani am fost diagnosticata cu fibradenom mamar stang 3 mm,domnul doctor profesor care mi a vazut analizele ,mi a spus ca e neaparat necesara interventia chirurgicala deoarece e destul de mare si e si solit deci orcate tratamente asi lua nu ar avea niciun efect.Vreau sa va intreb se face anestezie loala ,generala sau totala? Si tot odata cu acest fibradenom mamar mai am si un chist ovarian de 7cm ,iar doamna doctor ginecolog mi a dat anticonceptionale Yasmin sa le iau 3 luni,dupa care sa revin la ecograf,precizez ca m am ingrasat in 2 sapt de la ele 3 kg.Va multumesc ast raspunsul dvs.O zi buna va doresc!

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Roxana: chisturile ovariene au indicatie de excizie laparo de la 5-6 cm in sus. Inclin sa cred ca vi s-a sugerat ca excizia fibroadenomului nu e necesare intrucat e foarte mic, nu pt ca ar fi prea mare (3mm??). Intrucat nu am toate datele, nu pot sa contrazic de la distanta doi medici care v-au examinat deja si corect este sa le urmati sfaturile.

  102. milos alin says:

    buna ziua domnule doctor am si eu o intrebare la dumnevostra sper sa imi raspundeti cu o intrebare sincera am polipi sincer imi cer mii de scuze ca nu stiu cum se numesc desi eu sunt adult am 18 ani am vazut cA la mine majjor nu se mai numesc polipi sincer am fost operat odata cand am fost mic de polipi si iara-si au recidivat si acum am 18 ani si ei au crescut foarte mult am nu stiu exact cati centimetri ..am fost la examinare endoscopica si o sa fac o interventie sa imi scot polipi din nas sau cum se numesc..as dori sa va intreb necesita anesezie locala sau totala si daca doare interventie as dori sa imi spuneti un spital privat sau ceva foarte bun unde sa merg multumesc ast rasp

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Alin: adenoidectomia (operatia de indepartare a polipilor) se poate face atat cu anestezie locala, cat si cu anestezie generala. Amanunte despre interventie si anestezia adecvata va va da medicul ORL. Este o interventie care se face frecvent in majoritatea spitalelor private, inclusiv la Sanador.

  103. veronica says:

    Buna ziua d-l Doctor, va rog ajutați-mă cu o informație. De o săptămână mi s-a facut intervenție chirurgicala pentru îndepărtarea unui chist sebaceu cu anestezie locala. Zilnic mi s-a schimbat pansamentul si am fost curățată de acea „cămașă”a chistului. Dar fara anestezie…ma doare cumplit. Va rog spuneți-mi dacă pot aplica ceva inainte de intervenție. ..vreun spray anestezic ceva, nu mai pot suporta durerea si sunt chemata zilnic pt îndepărtarea acelei „cămăși”. Cu respect si cu nerabdare aștept răspunsul dvs.

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Veronica: inteleg ca a fost vorba despre un chist sebaceu abcedat, care a contraindicat sutura plagii. in acest caz, singura „vinovata” ca nu l-ati extras la timp si ca ati astaptat pana la abcedarea lui sunteti dvs. puteti lua cu max o ora inainte de manevra respectiva orice antialgic mai puternic. Oricum, marginile plagii se vor cicatriza in timp si durerile provocate de toaletare vor fi din ce in ce mai reduse. Nu va ajuta cu nimic anestezia locala, din contra, are doar dezavantaje in cazul dvs.

  104. veronica says:

    Menționez că am rugat medicul sa imi faca anestezie contracost deoarece rana este adanca si mi.e greu sa suport durerea dar am fost refuzată.

  105. alx84 says:

    Bună seara,
    Mâine voi face un ERAD. Pentru această intervenția pe colul uterin se face anestezie locală cu xilina? Imi vor face testul de alergie la xilina? Sigur nu voi simți nici o durere-arsura in timpul procedurii? De durere, momentan, imi e cel mai frica.. Nu am făcut niciodată anestezie locală. Am o anestezie generală la activ acum 20 de ani pt o apendicită acută și nu am simțit nimic…
    Va mulțumesc pentru răspuns!

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Alx84: 1. da, dar se poate completa si cu un soi de anestezie „pe vena” – analgosedare; 2. nu neaparat; 3. probabil ca nu, asta e si ideea anesteziei.

  106. lin77 says:

    Bună ziua.Ce calmante aș putea lua după operație la degetul 3 și 4.Menționez ca am o lovitură la ambele degete iar d-na doctor a scos ambele unghii și le-a pus inapoi, iar pe urma ma cusut.

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Lin 77: orice antialgic/antiinflamator luati de ex cand sunteti racit. regret, dar nu este corect sa recomand medicamente nominal de la distanta.

  107. Elena says:

    La cate zile dupa scoaterea unui chist sebaceu ma pot spala pe cap? Incizia a avut loc la nivelul scalpului, acum 2 zile. Multumesc frumos,domnule doctor!

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Elena: depinde de recomandarile chirurgului dvs si in special de modul in care a inchis plaga; eu le recomand pacientilor mei sa se spele pe cap dupa 2-3 zile, dar asta poate aria d ela caz la caz.

  108. gheorghe says:

    Amo dilema,d-le doctor baiatul meu de 14 ani are chist sinovial intre tendoane la mana stanga.As dori sa stiu daca este bn sa l operez sau sa stea asa ,nu l doare.Astept raspunsul dvs.

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Gheorghe: neoperat, va creste sau il va incomoda la diferite activitati. va puteti adresa unui orotoped pediatru sau unui chirurg pediatru.

  109. Mara says:

    Buna ziua,
    in urma unei operatii de hernie inghinala si fimoza-efectuate la spitalul Euroclinic(actual regina maria),fiul meu a contactat stafilococul auriu coagulazo-negativ -depistat in sperma si prostata.De un an de zile face tratamente peste tratatmente-conform antibiogramei dar fara NICI UN REZULTAT.
    Suntem disperati-nu mai stim unde sa mergem cu el si ce sa facem?!
    Ce ne sfatuiti?

  110. Cosmin says:

    Bună ziua! Am fost operat la Cluj acum 10 zile la genunchi pentru luxatie de rotula. Am fost cusut bine dar la una din margini inca mai curge sange. Ce imi puteti spune?

  111. Novacovici tabita says:

    Buna ziua dl doctor va rog sa imi spuneti daca este vreo problema pt sanatate ca tatalui meu in virsta de 65 de ani i sau facut 3 anestezi locale intr-o luna la interval de o saptamana fiecare a avut o interventie cu laseru la prostata si ni sa spus ca anestezia sa terminat si nu au reusit sa curete tot deoarece prostata era foarte mare doctoru a spus ca anestezia dureaza 1 ora si 30 min. Si nu a reusit nici la prima interventie nici la a doua urmeaza a trreaia saptamana vitoare dar mie cam frica atatea anestezi intrun timp asa de scurt .va multumesc

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Tabita: banuiesc ca e vorba totusi despre rahianestezie? Chiar si asa, nu sunt probleme, se poate repeta anestezia fara consecinte nefaste.

  112. Alin says:

    Buna ziua d-le doctor!acum 10 zile m-am taiat la doua degete cu flexul,la degetul aratator m-a cusut, la celalalt mi-a introdus o tija ce mai ramasese cam 1 cm afara,mi-a pus atela si urmeaza sa ma duc la spital peste 11 zile pt scoaterea tijei si a firelor. m-am lovit la degetul cu tija de 2 ori si acum tija a intrat toata in deget,sa mai astept sau sa ma duc de urgenta la spital?

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Alin: de principiu, nu se intampla nimic, daca brosa (tija) a fost bine protejata in pansament. Important este sa evitati ca brosa sa intre complet in deget – va fi mai greu de scos (motiv ptr care uneori i se si indoaie capatul extern) si in special sa evitati orice posibilitate de contamiinare a plagilor respective.

  113. Ioana says:

    Buna seara…am si eu rugamintea sa imi rasp la o intrebare…anul trecut am fost operata la urechea dreapta de mastoidita si mi.am mai pus si un implant cohlear auditiv…operatia a decurs cca 2h30..sub anestezie generala…problema este ca sunt insarcinata intr-o luna si treb sa repet aceeasi operatie si la urechea stanga…nu stiu daca se poate cu anestezie locala…sunt curioasa daca afecteaza fatul cea generala.Va multumesc!

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Ioana: da, anestezia generala poate afecta, in anumite situatii, fatul; totusi, se poat face interventii sub anestezie generala, evitand anumite droguri; nu cred insa ca implantul cohlear este o urgenta – cred ca mai poate astepta bine mersi pana dupa nastere, daca nu intervine altceva acut.

  114. Gabriella says:

    Buna ziua.Stimate Domn Dr.Buliga.Ce inseamna chist sebaceu abcedat?Am un chist destul de marisor sub pielea capului care cred ca s-a spart accidental deoarece simt ca s-a format o mica scoarta pe el.Am programare maine la chirurgie dermatologica si imi e putin frica ca nu va tine anestezia daca e cumva infectie.Stiu e vina mea ca nu m-am dus mai repede la medic si l-am lasat sa creasca asa mare (are cam 2.5 cm).Multumesc

  115. Gabriella says:

    Buna.Am scos chistul astazi , nu am avut dureri in timpul interventiei.Acum a trecut efectul xilinei si ma doare usor locul, e suportabil , este ca si cum m-ar pisca multe furnicute.Este normal?Cat poate dura durerea?Multumesc.

  116. Antonia says:

    Buna seara!am si eu o intrebare.daca am avut un chiuretaj cu anestezie locala cu xilina cat dureaza anestezia?am avut un avort spontan si nu am eliminat tot si a trebuit sa ma curete.cat ar putea sa persiste durerile?multumesc anticipat

  117. Aniela says:

    Buna ziua.am vazut ca in cazuri speciale se poate folosi AL in operatia de apendice.eu alaptez si voiam sa stiu daca e unul din cazurile speciale.nu stiu cum sa procedez cu bebe pt ca e alaptat exclusiv si nu accepta biberonu…multumesc anticipat.

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Aniela: se poate opera, in rare situatii, apendicita acuta cu anestezie locala, dar problema nu e atat anestezia, cat tratamentul administrat pre- si postoperator.

  118. Adriana says:

    Buna seara,

    Pentru excizia unui polip cervical este nevoie de anestezie locala sau generala? La un control ginecologic de rutina mi s-a descoperit un polip care inteleg ca nu pune probleme, insa trebuie operat. Pana ajung la un spital de stat, unde probabil e pretul mai ok decat la un spital particular, am cautat pe net informatii despre procedura. Am gasit detalii despre anestezie si nu inteleg in ce conditii e necesara anestezia locala, respectiv cea generala.

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Adriana: totul depinde de dimensiunea polipului. locul sau de implantare, aspect, modul de extirpare – e nevoie de histeroscopie sau nu etc. Aceste amanunte nu sunt cunoscute decat de ginecologul dvs, care este cel mai in masura sa va spuna ce tip de anestezie va prefera.

  119. pascanu ionela tatiana says:

    Ajutor sant disperata !!!in urma cu aproape o luna mia intrat in mana un ac de cusut si sa rupt si a ramas acolo infipt intre oasele mainii.Am fost operata de 3 ori cu medici diferiti din spitalul jud. galati .nici o interventie nu mi sa reusit ,ce sa ma mai fac ,eu am dureri post operatorii,si doctorii de aici a zis sa stau asa sa faca acul reactie. Vreau un sfat si un doctor chirurgie plastica care ma poate ajuta .

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Ionela: nu cunosc niciun medic de chirurgie palstica din galati, imi pare rau. in bucuresti, va puteti adresa nenumaratelor sectii de chirurgie plastica din diferitele spitale, inclusiv la sanador.

  120. edy dobrescu says:

    bună seara.
    fetiță noastră de 6 luni s-a născut cu agenezie metacarpiene și falange 2,3 și 4.concret.la mânuță dreaptă are pe un singur os degetul mare lipit de arătător si ambele aduse spre interiorul palmei,inelarul și degetarul lipsesc total,singurul deget întreg fiind cel mic care e ceva mai rigid decât cel normal de la mânuta stânga.
    fiind încă sugar,am hotărât să amânam operația de reconstrucție pt vârstă de cel puțin un an.va rog din suflet sa-mi spuneți de fel de anestezie i se va face și cât de periculos poate aceasta pt ea.

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Edy: cel mai probabil anestezie generala; nu sunt eu in masura sa va dau amanuntele cerute, anestezistul va va lamuri pe deplin – din experienta proprie, medicina a evoluat suficient de mult ptr ca anestezia generala la un copil chiar de varsta frageda sa nu mai fie o problema.

  121. Raluca says:

    Buna ziua domnule doctor.În cazul unuipacient polialergic cum se procedează,daca are nevoie de anestezie pentru un dinte.Cu testare este alergic la sulina si derivate si la Ubistezin.Multumesc.

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Raluca: se face un asa zis tratament de desensibilizare preop – se admin anumite subatante care scad riscul unui soc anafilactic. Anuntati stomatologul despre problema, s-ar putea sa aleaga sa ii repete testarea imediat inainte de interventie. Din pacate, inteleg ca este alergic la Xilina, baza imensei majoritati a anestezicelor locale. E posibil ca stomatologul sa aleaga un alt tip de anestezie – inhalatorie de ex. As opta ptr efectuarea interventiei intr-un cabinet care beneficiaza de suportul unui anestezist.

  122. ionica says:

    Buna seara dl doctor am o problema la degetele mari de la picioare sau inflamat si inrosit in zona cuticulei susam fost la dermato mi a dat crema trident cu oxacilina sapte zile dar fara nici un rezultat la chirurghie am fost si nu e de scos unghia nu are puroi dar culoarea unghiei sa modificat la inceput a fost puti alb galbuie apoi la lunula sa facut rosie si acum e alba iar in apa se vad toate unghiile albe.am fost incaltata cu cizmulite de guma si am simtit o presiune asupra unghilor dar nu am dat atentie iar dupa o saptamana a aparut aceasta problema si imi da intepaturi in varful degetului.ce sa fac unde sa mai merg si ce sa mai iau.Va multumesc.

  123. Marius says:

    Buna ziua dl. Dr. Teodor buliga, am osirioara mai mica are 14ani aseara ia intrat un ac de cusut in picior mai eczact in calcai si sa rupt, am mers la spitilui de urgenta dr.tr.severin si au operato, iau facut anestezie locala dar cu toate astea a duruto foarte tare, si din pacate medici spun ca nu au putut sa il scoate pentru ca ar fi in fipt in os si cand au incercat sa il scoata sa rupt, ce sfaturi ini dati ? Ce se poate intampla ? Ea e foarte speriata. Umde sa merg cu ea ca medicul a ais ca nu are aparatura necesara si maine va lua o hotarare daca sa o opereze el sau sa o trimita in alta parte. Umde ar fi bine sa o trimita ? . Va multumesc !

  124. mihaela mihaela says:

    Buna ziua!sunt insarcinata in 27 saptamani ,am avut o unghie incarnata si medicul mi a facut anestezie locala !poate afecta fatul?

  125. Cristi says:

    Buna ziua
    Urmeaza sa ma operez de fistula perianala gradul 3 ,so operator se va face sub anestezie locals.Intrebarea mea este,In cazul unor astfel de intervention care este posibilitatea CA anestezicul sa nu prinda,si operatia sa de faca cam pe viu.se recomanda astfel de anestezie in astfel de operations?

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Cristi: nu pot aprecia situatia locala de la distanta, asa ca nu stiu cat de profunda este fistula, ce procedeu de corectare va fi aplicat si prin urmare daca necesita rahianestezie sau este suficienta o anestezie locala. aceste amanunte va vor fi oferite de catre chirurgul dvs.

  126. DOINA says:

    Buna seara,
    Va rog sa ma ajutati si pe mine cu un raspuns,am fost operata pe cord deschis de PLASTIE VALVA MITRALA PRIN INSERTIE DE NECORDAJ GORETEX, ANULOPLASTIE MITRALA CI INEL CG FLUTURE NR.28, dupa 1 an mi-a aparut GRANULOAME DE FIR pe care chirurgical mi le-a INCIZAT si la iesirea din spital mi sa pus diagnosticul de SUPRIMARE FIR PACEMAKER,ECIZARE GRANULOM DE FIE.Intrebarea mea este de unde provine acest fir de PACEMAKER eu neavand STIMULATOR CARDIAC ci numai operatia mai sus mentionata?
    Va multumesc foarte mult pentru ajutorul dat prin acest raspuns.

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Doina: nu stiu, nu sunt in masura sa va ofer un raspuns pertinent; cel mai in masura sa o faca este chirurgul dvs cardiovascular.

  127. Alexandru says:

    Domnule doctor am o problema la degetul mare de la mana…am rupt un colt de unghie din care si sa înroșit si sa făcut puroi pe marginea unghiei…ce ar trebui sa fac? Daca e vb de o incizie sau operate se face anestezie locala? Îmi este foarte frica de așa ceva

    Mulțumesc

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Alexandru: aveti probabil un panaritiu, care trebuie evacuat. Se poate face si anestezie locala, daca este nevoie, dar de cele mai multe ori se rezolva fara anestezie si fara prea mult chin.

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Anca: numai in cazuri cu totul exceptionale, efectul drogurilor manifestandu-se si asupra fatului (printre altele, poate face stop respirator).

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Anca: numai in cazuri cu totul exceptionale, efectul drogurilor manifestandu-se si asupra fatului (printre altele, poate face stop respirator).

  128. Alexandru says:

    Mulțumesc…am fost văzut de doctor astăzi si e panarițiu…doctorul a zis ca îmi face anestezie locala…dar daca este puroi își mai face efect

  129. Alexandru says:

    Domnule doctor am fost operat ieri pt panarițiu…dar astazi parca îmi e amorțit degetul…așa trebe sau de la trea mult anestezic?

  130. maria says:

    Domnule doctor,am o unghie incarnata la degetul mare de la picior,se simte durerea in timpul interventiei ?
    Cat dureaza anestezia? Va multumesc!

  131. Alexandru says:

    Maria eu ieri am fost tăiat la deget pe panarițiu…ma făcut anestezie locala si nu am simțit nimic…dar acum il simt umflat in locu respectiv…si nu stiu daca e normal?

  132. Cristina says:

    Buna seara. Am o fiica de 9 ani. Am depistat o creste de tesut (gen neg) la degetul IV- picior. Domnul doctor a spus ca bubita a fost de la o taietura provocata de o scoica si inauntru e posibil sa fie o farama de scoica. La inceputul lunii decembrie 2015 a fost supusa unui tratament chirurgical – sub anestezie locala cu xilina 1% s-a practicat excizia unui granulom prin elecrocauterizare. Rana s-a inchis ft frumos, dar in urma cu cateva zile a reaparut aceiasi crescenta in aceiasi zona, ft asemanatoare cu cea dedinainte.Doare doar la apasare, ca si prima bubita. Ce ne recomandati? Interventie chirurgicaladin nou sau tratament local. Ajuta o solutie criogenica ?Multumim.

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Cristina: extirpare chirurgicala cu EXAMEN HISTOPATOLOGIC. Este obligatoriu in leziuni recidivate, presupunand ca nu este un simplu duriom neglijat (o batatura), care se poate reface. Chirurgul pediatric este cel mai in masura sa faca aceste aprecieri.

  133. Alina says:

    Buna ziua, domnule doctor! Ureteroscopia necesita rahianestezie sau se poate face si cu anestezie locala? O prietena a trecut printr-o ureteroscopie cu rahianestezie, operatiune care a durat maxim 15 minute, in vreme ce efectul anesteziei a durat 7 ore, timp in care nu a avut voie sa ridice capul. De asemenea operatia de apendicita se poate face cu anestezie locala? Aceasta din urma presupune aceleasi conditii: capul nemiscat, posibile dureri de cap insuportabile etc?

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Alina: 1. ureteroscopia nu se poate face cu anestezie locala. 2. apendicectomia se poate face la mare nevoie cu anestezie locala, dar nu este recomandabil din mai multe puncte de vedere.

  134. Alexandru says:

    Domnule doctor am fost tăiat la deget pentru panarițiu de chirurg acum 12 zile…inca mai e umflat un pic lângă tăietură si este coaja…oare e normal sa mai fie umflat? Sa il mai las prin casa liber sau sal tin tot bandajat?

    Multumesc

  135. matei carmen says:

    Buna ziua! As dori sa stiu daca pentru scoaterea unei formatiuni tumorale subfesiere localizata la 1 cm sub piele se poate alege anestezia locala sau e nevoie de mai mult.La anestezia generala de la cezariana am facut hipotensiune cu tulburări de ritm cardiac si nu as vrea sa mai trec prin asa ceva.Multumesc.

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Carmen: depinde de dimensiunile tumorii si loclaizare; oricum, nu anestezia generala nu e necesara – se poate face cu rahianestezie, de ex.

  136. Georgiana says:

    Buna ziua,asi dori sa stiu si eu dak o operație de sindactilie e grava,am un băiețel de 5 luni si are la ambele picioare degețelele 2 si 3 lipite jumate,ce fel de anestezie totala sau locala si când se poate opera.mulțumesc mult

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Georgiana: la 5 luni, anestezia locala este imposiabil de realizat, probabil ca va fi anestezie generala. optiunea despre corectarea leziunii apartine chirurgului pediatru.

  137. Roxana says:

    Buna ziua domnule doctor,am si eu o întrebare.am o problema cu unghia de la picior,este incarnata(panarițiu mai exact) si maine ma duc la doctor si as vrea sa stiu daca are ceva ca mi face anestezie daca sunt la menstruație.multumesc.imi face anestezie,nu?

  138. Raluca says:

    Buna ziua domnule doctor, as vrea sa stiu daca doare scoaterea firelor de la degete , am avut la ambele degete mari de la picioare unghia incarnata si intr o parte si in cealaltă , am stat asa fara sa merg la doctor 2 ani . Cand am mers la doctor m a operat…Si m a cusut mi a spus sa imi schimb pansamentul pe fiecare zi si luni sa vin la spital …as vrea sa stiu daca ma doare cand îmi scoate firele. Va multumesc!

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Sorina: depinde ptr ce aveti nevoie de aneste zie locala; unele leziuni cutanate pot fi extrase prin crioanalgezie („la frig”). Acolo unde aceasta metoda nu se poate aplica, se pot tenta si alte droguri/ tehnici de anestezie, exclusiv sub supravegherea unui anestezist, cu testare prealabila;

  139. cristina t says:

    Buna ziua,am intoleranta la histamina si trebuie sa fac o extractie de masea.Am mai facut anestezie la masele dar inainte sa imi fie depistata aceasta alergie (in tabel scrie sa nu folosesc prilocaina) si nu stiu ce sa fac.Cum pot stii daca fac reactie la xilina? multumesc

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Cristina: se poate face testare prealabila la xilina si un tratament, o asa-numita „schema de desensibilizare”; cred ca totusi este o greseala – nu cred ca aveti intoleranta la histamina (o substanta aflata in propriile noastre celule de aparare, substanta implicata in insasi cascada declansarii alergiilor)

  140. Denisa p says:

    Buna ziua,in urma unui consult la medicul chirurg am aflat ca am o tumoreta chistica in zona fosei poplitee cam de 2 cm diametru la suprafata,ceea ce credeam ca este inainte un lipom.Este inflamat intr-o parte, relativ dureros si deranjant la mers si la indoirea genunchiului,fapt pentru care mi-a prescris antiinflamatoare si antibiotic.In doua zile am sa ma prezint pentru excizie,iar,inainte de asta,mi-a propus o ecografie pentru parti moi. Intrebarea mea este: interventia este una banala sau ar trebui sa ma ingrijorez?

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Denisa: este vorba probabil despre un chist Baker, un chist sinovial de fosa poplitee. Interventia nu este complicata, dar nu este corect sa spuneti despre nicio interventie chirurgicala ca ar fi „banala”.

  141. Denisa p says:

    Va multumesc mult pentru raspuns,insa ulterior am fost trimisa la ortopedie.Medicul mi-a spus ca se va opera sub rahianestezie insa sunt foarte speriata pentru ca am auzit ca punctia cu absorbtie a lichidului(despre care NU m-a informat dumnealui) este o metoda mai eficienta si cu sanse mai mici de recidiva,si ca interventia chirurgicala se foloseste doar in cazul in care chistul nu raspunde tratamentului cu punctie.Recomandat ar fi sa vorbesc cu un alt medic ortoped sau sa fac interventia chirurgicala? Multumesc anticipat.

  142. Mihaela says:

    Buna ziua ! Am fost operata de curind de un chist sebaceu la nivelu scalpului si am avut o sutura cu trei fire , astazi am fost si mi sa scos firele dupa cit timp ma pot spala pe cap si daca mai pot folosi betadina ? Multumesc !

  143. Carmen says:

    Buna seara! Pentru operatie hernie ombilicala, 2 cm, laparoscopic, se poate face si anestezie locala sau rahie? Am 28 ani si o boala inflamatorie autoimuna. Ce imi recomandati. Doresc si operatie cat mai curand. Va multumesc!

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Carmen: laparoscopie = anestezie generala OBLIGATORIU! Daca hernia ombilicala proemina printr-un defect de mici dimensiuni (<3-4cm; atentie - sacul de hernie, implicit hernia "vizibila" pot fi mult mai mari), NU laparoscopia este abordul la care eu vad maxim de avantaje (din motive bine intemeiate, pe care nu le detaliez aici), ci montarea - de o maniera similara principial, dar mult mai usor prin alt abord minim invaziv - a unei plase tip umbrela. La nevoie, plasa tip umbrela se poate monta si sub rahianestezie (desi AG e cea mai folosita). In conditiile in care astazi avem la dispozitie acest mijloc extrem de elegant de reparare a defectelor ombilicale mici, laparoscopia isi mentine indicatia doar in herniile ombilicale cu defect de mari dimensiuni (> 4 cm diametru).

  144. dumitrascu says:

    Buna ziua domnul doctor ieri am fost operat sau doar taiat la un deget de la mana dreapta… Mai in sus de unghie putin aveam o unflatura foarte mare rosie…. Mi sa facut anestezie dar nu stiu decare dar nam simtit nimic acum am direri am tratament si mai imi curge sange din cand on cand sunt pansat la deget dar nu stiu ce sa fac… Mau trimis pe vineri la chirurgie plastica… Ce o sami faca ??? Stiti cumva dupa dumneavoastra mia trecut… Multumesc

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Dumitrascu: regret, dar nu cunosc situatia locala; probabil ca doar va vor asana focarul inflamator.

  145. mihaela says:

    Buna ziua dm doctor am si eu o inttebare daca alaptez pot face anestezie cu xilina am un mic chist la ureche?multumesc

  146. Any says:

    Buna seara. Am o galma la gat in stanga si de o luna ma doare umarul.gatul si mana. Medicul de fam mi-a spus ca am torticolis. Eu cred ca e de la galma . Sunt insarcinata in 9 saptamani,daca trebuie sa ma operez afecteaza anestezia copilul? Va multumesc

  147. Nemes Vasilica says:

    Buna ziua.
    Am fost operata la palamini si dupa ce operatia s-a inchis a aparut o umflatura rosie.S-a intervenit chirurgical si mi-a scos niste fire.De sase luni merg zilnic la pansat.Acum 3 zile a iesit din nou un fir de 3 cm.La ultima zi de tratament mi s-a sugerat ca trebui deschisa din nou ca mai sunt fire neabsorbite.Asi dori sa stiu daca interventia se poate face cu anestezie locala.
    Va multumesc anticipat

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Vasilica: da, de principiu, dar ALocala nu va confera confort in cazul unor interventii mai extinse.

  148. andra says:

    am contactat virusul ectima contagioasda prin muscatura de la un iedut… deci acum am Boala ORF…o parere…cauteriyarea ajuta vindecarea mai rapida a leyiunii care in mod normal are o perioada de vindecare intre 4-6 saptamani?…maine merg din nou la dermatolog…leyiunea tratata cu albastru de metil si mibayona a inceput sa se usuce..sa si micsoreze dimensiunile…deci…nu stiu ce decizie sa adopt…multumesc

  149. andra says:

    am contactat virusul ectima contagioasda prin muscatura de la un iedut… deci acum am Boala ORF…o parere…cauterizarea ajuta vindecarea mai rapida a leziunii care in mod normal are o perioada de vindecare intre 4-6 saptamani?…maine merg din nou la dermatolog…leziunea tratata cu albastru de metil si mibazona a inceput sa se usuce..sa si micsoreze dimensiunile…deci…nu stiu ce decizie sa adopt…multumesc

  150. Petre Viorel says:

    Buna seara am si eu o problema cred ca am fimoza nu este problema de marime adica marimea este chiar ok doar ca pur si simplu nu pot scoate capul afara: scuze daca nu ma pronunt cum trebuie nu stiu cum se spune si as dori sa stiu si eu daca ma duc la spital si ma opereaza si imi face anestezie ma va durea ? Va rog este foarte important

  151. Tataru Laura says:

    Buna seara am si eu o intrebare pentru domnul doctor.Va rog sa ma ajutati cu un sfat am un baiat avand varsta 10 ani, si saptamana trecuta am ajuns intr-o seara cu el la spital deoarece i s-a lipit pielita de preput si nu se putea urina. De la pediatrie mi-a dat reteta cu rivanol si o crema fluocinolon dupa care am mai luat si noi neopreol a zis sa masam cu crema si sa pun comprese cu rivanol timp de 10 zile dar avem deja 7 zile si nu prea vad schimbare Problema este cand a fost mic noi l- decalotat

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Laura: probabil ca are o fimoza; se rezolva relativ usor in orice serviciu de chirurgie pediatrica; va sfatuiesc sa nu neglijati problema, poate avea consecinte dupa pubertate.

  152. carmen says:

    Buna ziua, de 2 ani am ceva pe san. 2 dr mi-au spus ca e lipom si nu e indicat sa umblu la el iar alti 2 dr ca e chist sebaceu si ca trebuie sa ma operez. ce riscuri sunt in ambele cazuri daca ma operez? imi este foarte teama pentru ca e vb de san, am 27 de ani. multumesc!

  153. Madalina says:

    Bună seara

    Acum 3 zile am fost operata la piciorul drept pentru ca mi-am rupt tendonul Achile! Întrebarea mea este: În ce consta recupera și cât timp de spitalizare necesită?!

  154. maria says:

    Buna ziua. In noiembrie 2014 am fost operata (clasic) de o hernie inghinala. Mi.au facut anestezie locala (in coloana). Dupa ce mi.au pus perfuzia si au facut anestezia, am inceput sa tremur foarte rau si cred ca intr.un final m.au adormit, pentru ca nu imi aduc aminte nimic din operatie. Luna asta pe 10, sunt programata din nou la operatie, pentru ca a reaparut. De data asta insa o fac in Anglia,pentru ca nu mai sunt in tara. Intrebarea mea: este normal sa incep sa trenur asa de rau? Ma va afevta si de data asta anestezia? P.S. prima saptamana dupa operatie a fost groaznica…dureri de cap si de spate pe care cu greu le suportam. Si acum daca stau aplecata 10 minute ma doare imediat spatele. Multumesc

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Maria: nu trebuie neaparat ca reactia de atunci sa se repete; oricum, va trebui sa povestiti anestezistului dvs despre aceasta reactie. Daca este recidiva sau este altceva, veti afla numai dupa interventia chirurgicala.

  155. maria says:

    Si inca o intrebare… este posibil ca o hernie inghinala sa reapara dupa un an jumate? Dupa operatie, am avut mereu dureri si ceva rotund si tare chiar unde incepe operatia. Initial au spus ca este un fir sau o capsa de la plasa nu s.a prins bine (ceva de genul). Dar acum o luna cand am fost din nou la control mi.au spus ca a reaparut hernia. Mentionez ca nu ridic greutati mai mari de 2-3-4 kg cand si cand la cumparaturi, sport de performanta nu fac, stau mult in picioate doar si sunt foarte slabuta. Am 24 ani. Multumesc frumos

  156. Elena says:

    Bine ziua.Am facut in urma cu 2 ore o punctie iar acum ma astura foarte mult gatul de la sulina.Ce pot face sa imi dispară aceasta usturatura?

  157. Andreea says:

    Buna ziua,
    In urma cu doua zile am fost operata cu anestezie locală, mai exact xilină 1%, de extragerea unui ganglion latero-cervical. Problema este ca la nici 48 de ore de la intervenție, efectul nu a trecut. In timpul intervenției cred ca a fost atins un nerv pentru ca la un momentdat corpul meu s-a mișcat in timp ce dl. Doctor opera. Am discutat cu dumnealui si mi-a spus ca e posibil sa imi fi atins vreun nerv in timpul anesteziei. Ceea ce v-am relatat in legătura cu atingerea nervului era in timpul intervenției chirurgicale, nu in timpul anesteziei. Va rog sa ma ajutați cu un răspuns. E posibil sa ramân cu aceasta problema? Nu mai simt urechea si o parte din gât, mai exact in jurul operației. Dacă este un răspuns întârziat al anesteziei ceea ce mi-a spus dl. Dr. Ca ar putea fi, cat durează acest efect? Exista un antidot sau ceva care sa ma ajute in vreun fel? Va mulțumesc.

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Andreea: nu exista antidot; este posibil ca un mic nervisor sa fi fost afectat in timpul manevreit, dar daca acesta nu este rupt, sensibilitatea va reveni, chiar daca mai lent.

  158. Ovidiu says:

    Buna ziua!Am fost de la un control si mi s a recomandat o operație de hernie ombilicala.hernia are undeva intre 4 si 5 cm.ce anestezie îmi recomandați?

  159. Andreea says:

    Va mulțumesc frumos pentru răspuns. As mai avea o întrebare legată de ceea ce v-am relatat pe data de 5 Iulie. As dori sa știu daca vreun nerv ar fi rupt in timpul intervenției, acesta s-ar putea reface sau doar chirurgical se poate interveni?

  160. Radu says:

    Buna Ziua , in cazul unei interventii chirurgicale pentru eliminarea unei diastazii à liniei albe se poate utiliza numai AL ?

  161. Radu says:

    Dle Doctor , interventia chirurgicala pentru sutarea unui diastasis al liniei albe muschii mari drepti deasupra ombilicului se poate face cu AL ?

  162. Andrian says:

    Buna ziua. Am o unghie incarnata si am injectat lidocaina nu in ambele parti ale degetului si s-a facut ca o umflatura si deam a 3 zi si nu trece. Ce pot sa fac?
    Ms Anticipat!

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Dany: nu eu sunt in masura sa va spun asta; din punct de vedere medical, se pot face anestezii locale la orice varsta.

  163. Flavia says:

    Domnule doctor am o mare dilema azi am avut o interventie chirurgicala la degetul IV de la picior pentru o abcisa inflamata foarte tare.Nu mi s-a facut nici un fel de anestezie durerile au fost groaznice este normal sa se faca o astfel de interventie fara anestezie.Maine trebuie sa merg la control,s-ar putea sa mai fie nevoie de o oarecare curatare sau doar pansare ?Imi este cam frica dupa experienta de azi.Va multumesc !

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Flavia: nu pot aprecia situatia, nevazand plaga. Poate ca medicul a considerat ca doar toaleteaza plaga, ceea ce in principiu nu presupune anestezie locala. Primele pansamente vor mai fi putin dureroase, ulterior insa durerile vor scadea semnificativ.

  164. Negrescu Florentina says:

    Buna ziua, domnul doctor,
    Urmeaza sa fac o operatie de hernie. Cam in acea perioada voi avea menstruatie. Este aceasta o problema? As putea face operatia si in aceste conditii? Daca se poate, trebuie sa anunt medicul?
    Multumesc anticipat pentru sfaturi.

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Florentina: trebuie sa il anuntati, ptr ca unii chirurgi evita sa nu opereze femei in perioada menstrei, dar de principiu cele doua nu se exclud – din punctul meu de vedere puteti fi operata de hernie indiferent de perioadele ciclului menstrual.

  165. ioan says:

    Buna ziua.am 35 ani si in urma cu cca o luna am fost operat in urma unui traumatism fizic(sunt sportiv)pentru peritonita rezultand colectomie segmentara cu inlaturarea a cca 15 cm din sigmoid si instalarea unui anus iliac in stanga abdomenului.la sfarsitul lunii octombrie urmeaza operatia prin care se vor lipi cele 2 parti ale colonului asfel incat sa scap de anusul artificial pe care il am in acest moment.imi puteti spune daca in mod normal se fac alte taieturi pt aceasta operatie sau se vor suprapune cu cele din prima operatie?recuperarea va dura mai mult decat dupa prima operatie(m.am refacut in cca 4 saptamani acum)?pot relua activitatea sportiva si daca da la cat timp?multumesc

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Ioan: in mod normal se incizeaza tot pe vechea incizie. refacerea e cert mai rapida. intervalul de evitare a eforturilor mari depnde de factori pe care la mom actual nu ii cunoaste nimeni (lungimea inciziei, evolutia plagii etc etc)

  166. Ana says:

    Buna ziua,

    Joi voi avea o operatie (stomac) cu anestezie generala si vroiam sa va intreb daca e ok sa merg la dentist pana atunci si dupa operatie ??
    Adica daca are vreo legatura anestezia totala pe care o vor face la operatie cu anestezia locala care mi-o vor face la dentist? Exista ceva riscuri?

    Va multumesc!

  167. Rodica says:

    Miltumim dlui doctor pentru raspunsuri! In cazul unui epiteliom bazocelular sau spinocelular piramida nazala (rezultatul biopsiei in cateva zile) pacientul avand Miastenia gravis sub tratament: mestinon, imuran, medrol, se recomanda anestezie generala sau locala? In acest caz, este de preferat excizia chirurgicala, unde anestezia este generala sau tehnica MOHS unde anestezia este locala?

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Rodica: Depinde foarte mult de diametrul leziunii, localizare (vecinatatea unor structuri nobile, structuri unde anestezia locala nu prinde etc), extensia in profunzime (apreciabila clinic – tumora e mobila fata de planurile din jur sau nu). Este o decizie care va fi luata de chirurgul dvs si implica obligatoriu examenul direct. Sigur, miastenia gravis va fi un argument de luat in considerare in aprecierea oportunitatii anesteziei generale. Similar se judeca si abordul ales, excizie clasica sau microexcizii prin tehnica Mohs (e un nume propriu, nu o abreviere). Ca idee, in cazul leziunilor prost plasate (cu invazie de cartilaj nazal, in jurul ochilor in zone unde tumora nu poate fi excizata), o optiune de luat in considerare cu sanse bune de vindecare este radioterapia. Respectivele tipuri de cancer de piele raspund foarte, foarte bine la iradiere.

  168. iotu mariana says:

    as dori sa stiu daca in cazul unui pacient cu mistenia gravis,cu o infectie puternica in zona genitala este recomandata anestezia?

  169. Bianca says:

    In urma unei consultatii la chirurg s a constatat ca am o fisura anala. Chirurgul a spus ca este nevoie de interventie chirurgicala dar nu mi a spus ce presupune.Ati putea sa imi oferiti cateva informatii a spus ceva si de o anestezie. Multumesc!

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Bianca: clasic, se sectiona putin peretele anusului, impreuna cu cateva fibre ale sfincterului anal. Rezultatul este o relaxare sfincteriana care permite in timp vindecarea locala. Totusi, are inconvenientul major al unei plagi care se lasa deschisa mult timp (nu se sutureaza, se va inchide de la sine) si o potentiala stenoza. Din punctul meu de vedere, este totusi un procedeu depasit si de aplicat doar in cazul unor fisuri vechi, cronicizate, asociate cu stenoza necomplianta la alte masuri. Poate ca ar fi util sa cereti si sfatul unui proctolog, care dupa examenul local va stabili daca nu este mai utila injectarea locala de Botox (aceasta este indicatia moderna ptr fisuri anale necomplicate, mai ales cele asociate cu hipertonie sfincteriana)

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Calin: se poate face si locala in abordul clasic, dar nu va recomand – este mai confortabil sa alegeti alt tip de anestezie; ptr abordul laparoscopic, anestezia generala e obligatorie. Diabetul insipid nu e contraindicatie pt niciun tip de anestezie.

  170. Diana says:

    Am un furung pe spate si sunt însărcinată in 2 luni si 3 săptamani, daca îmi face anestezie de la brâu im jos îmi poate afecta copilul?

  171. lavinia says:

    Buna ziua. Acum cativa ani am facut o interventie chirugicala la degetul mare de la piceorul stang, mi-a fost scoasa toata unghia. Din pacate nu mi-a prins anestezia locala si am simtit numai durere groaznica… dupa interventie cam aprox 10-30 min mi sa facut rau, am avut stare de lesin si am vomitat. Dr care a facut interventia mi-a spus ca nu a prins anestezia din cauza faptului ca m-am stresat foarte tare si aveam frica si emotii. Recunosc ca asa este am fost extrem de stresata si agitata. Asa fac de fiecare data cand stiu ca se va intampla ceva in viata mea, de obicei necunoscut, imi este foarte mare frica si ma stresez enorm. Am simtit totul cum se spune „pe viu”. Dupa toata suferinta, interventia nu a reusit, desi am uns degetul , dupa cicatrizarea locului, cu o crema antifungica aprox 4-5 luni dupa. Unghia mea este la fel de urata crescuta foarte groasa, creste si in inaltime, greu in lungime si galbena, cu aer sub ea, la fel ca si inainte de interventie. Nu as mai merge niciodata sa mai fac alta interventie chirurgicala dupa ce traume si dureri am avut… As dorii sa imi spune-ti cum se cheama oamenii sau efectul la ceea ce sa intamplat cu mine? … dr chirurg spunandu-mi ca pe baza de stres nu a prins anestezia si dupa ce m-am linistit, si-a facut efectul, si de aceea mi-a fost rau. Adica efect intarziat al anesteziei din cauza stresului… Si ce as mai putea face cu unghia mea in momentul de fata? Multumesc frumos.

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Lavinia: ptr onicomicoza trebuie sa va adresati unui medic dermatolog; este posibil sa fie nevoie de extirparea unghiei afectate, dar nu ar trebui sa va faceti neaparat griji ptr o noua anestezie – corect facuta, nu veti simti nimic, indiferent de cat de mare v-ar fi stresul.

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Sergiu: teoretic se poate, practic nu e deloc recomandabila. Anestezia generala este preferabila, indiferent de procedeul de reparare ales; se poate insa opera clasic si cu rahianestezie inalta, dar – repet – eu unul as opta de la inceput ptr anestezie generala.

  172. radu says:

    buna seara Dl doctor,am si eu o intrebare daca puteti sa-mi raspundeti,in urma cu o luna si jumatate am facut o operatie de túnel carpian,dupa operatie mi-au ramas primele trei degete amortite total si nu le puteam misca,insa in ziua de azi degetele le pot misca in proportie de 90%dar degetele le am tot amortite,intrebarea mea este daca puteti sa-mi spuneti daca imi trece starea asta de amorteala pentru ca stiu sigur ca e de la anestezie desi doctorul nu recunoaste,va multumesc mult.

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Radu: paresteziile descrise nu sunt neaparat de la anestezie, ci mai degraba de la afectarea nervului median (probabil prins in leziunea initiala). A avut asadar dreptate. Va sfatuiesc sa cereti si sfatul unui neurolog – se pot face investigatii care arata gradul de lezare a fibrelor nervoase.

  173. Cristina says:

    Buna ziua.As dori sa imi spuneti va rog daca se poate face anestezie locala pentru incizie,am o bartholinita in prima zi de ciclu menstrual?Sunt programata la incizie si intre timp a aparut mentruatia.Multumesc frumos

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Cristina: se poate, dar daca leziunea este mare si deformeaza marcat labia si tesuturile vecine, poate ca ar fi totusi mai util un alt tip de anestezie (o anestezie rahidiana de ex).

  174. Carmen says:

    Buna ziua, d-le doctor. Urmeaza ca in cateva zile sa sufar o interventie de cauterizare a negilor in zona intima. Mi s-a spus de care ginecolog ca mi se va face o anestezie locala. Imi puteti spune cam cat de rau doare anestezia,cauterizarea si dupa cat timp trece efectul anesteziei?
    Va multumesc.

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Carmen: cu scuzele de rigoare, banuiesc ca problema a fost deja rezolvata, caz in care ati primit deja raspunsurile la intrebari…

  175. Mihaela says:

    Urmeaza sa mi se faca anestezie locala la picior-gamba pentru a ma opera de un abces-in aceiasi zi urmeaza sa- mi vina menstruatia. Intrebarea e :daca este vreo problema asta?!?ar trebui sa- mi reprogramez operatia!?!? Multumesc

  176. Daniel says:

    Am avut astazi o operatie la mana fractura de os si Mia facut anestezia partiala si strecu 8 ore si akum este amurtita de ce

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Daniel: ati avut cel mai probabil un bloc al plexului nervos care inerveaza mana; cu siguranta amorteala a trecut la 12-14 ore dupa aceea,

  177. Tibil Ana-Maria says:

    Buna ziua, baiatul meu de 12 ani are unghii incarnate la ambele degete mari de la picioare. In ultimul an am mai trecut prin doua interventii chirurgicale,dar numai la un deget. Medicul de familie mi-a recomandat sa merg sa spital, sa-i faca o operatie „ca lumea” cu anestezie totala si sa-l curete bine. Sincer, ma cam sperie anestezia totala. Ma puteti ajuta cu un sfat? Sincer, nu i-as face baiatului anestezie totala.

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Anamaria: daca baiatul este cooperant si suporta injectiile, poate fi operat cu anestezie locala fara probleme.

  178. Dan says:

    Buna ziua, in urma cu 7 zile mi s-a facut o anestezie locala in piciorul drept cu Marcaine,(deoarece sunt alesgic la xilina) pentru o arteriografie. Imediat dupa anestezie am simtit intepaturi in zona genunchiului. Apoi am trebuit sa stau minimum 8 ore cu piciorul nemiscat. De atunci am intepaturi in tot piciorul si nu am siguranta in mers, fiind nevoit sa ma ajut de un cadru. Va rog sa imi spuneti daca pot face ceva. Va multumesc.

  179. Gabriela says:

    Bună ziua… Pe 31 ianuarie am fost operata de apendicita cu anestezie locala… Ultima menstra o avusesem pe 28 decembrie 2016…bănuiam ca sunt însărcinată înainte de intervenție dar la ecograf, ecograf intravaginal si control au eliminat bănuiala de a fi însărcinata. Pe 18 februarie am mers la un nou control pentru ca ma simteam rau si mi sa confirmate sarcina de 6 săptămâni jumătate…. M-am bucurat enorm cu toate ca bucuria e injumatatita de riscul de a nu avea bebe ceva din cauza anestezie si meficamentelor aplicate dupa operatie… Mie si teama sa mai,merg la un nou ecograf… Ar fi riscuri din cauza anesteziei, sunt foarte nelinistita si ingandurata…

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Gabriela: ati fost operata in Romania? la noi, utilizarea anesteziei locale ptr apendicita acuta este total necaracteristica… Ceva nu se leaga – sarcina ar fi trebuit sa fie vizibila la eco transvaginala daca la 2 saptamani ulterior sarcina e estimata a avea … peste 6 saptamani. Oricum, trebuie sa va informati ginecologul despre interventia suferita si, daca puteti, sa ii precizati tratamentul urmat cu acea ocazie.

  180. Ioana says:

    Buna ziua!Am suferit o intervenție chirurgicală minoră conizație cu anestezie parțială,în timpul operației mi-a scăzut pulsul și de atunci am dureri in spate si de cap.Puteti sa ma lămuriți, doctorii au spus că nu e nimic grav si ca va trece.Multumesc!

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Ioana: au dreptate, probabil ca problemele descrise au si disparut deja; au fost provocate de o minora scadere de tensiune, oarecum normala in contextul dat.

  181. Emilia says:

    Sufăr de urticarie cronica de 4 luni. Nu se știe încă de la ce. Am voie să fac anestezie locală Ptr scoaterea unei masele?

  182. Elena says:

    Buna ziua, domnu’ doctor ! Am o fractura de humerus drept, dar am diabet(inca nu fac insulina) si mi s-a zis ca nu mi se poate face anestezie locala din cauza acestui fapt si o sa fie nevoie de o anestezie in care o sa ma ventileze. Au dreptate in legatura cu asta ? Multumesc frumos si va doresc o zi buna

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Elena: aceasta hotarare apartine exclusiv anestezistului dvs, de comun acord cu ortopedul care v-a operat.

  183. Elena says:

    Buna ziua ,domnul doctor! Am 17 ani si am cele doua unghii de la degetele mari, de la picioar ,incarnate lateral . Nu am avut nicio infectie in zona ,dar de ceva vreme ma deranjeaza groaznic. Unghiile sunt incarnate aproximativ 1cm pe toata lungimea lor(nu doar colturile) ,iar taierea lor este imposibila si dureroasa . Probabil voi decurge la operatie,desi nu stiu cum se procedeaza si cat de dureros poate sa fie . Am citit mult despre unghiile incarnate , toata.lumea spunand ca este favorabil evitarea operatiei,pentru ca nu este efectiva si conduce la dureri ft mari . Ce solutii imi puteti recomanda?

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Elena: nu sunt de acord cu aceasta opinie; daca aveti itr-adevar criptonichie (unghie incarnata), excizia unghiala partial (marginala) sub anestezie locala va va fi de un real folos.

  184. Lencuta - Doina says:

    Buna ziua,domnule doctor va rog sa imi spuneti si mie daca pot beneficia de o incizie pentru extirpare ,granulom fir,dupa o interventie pe cord deschis de (plastie valvulara mitrala).Mentionez ca sunt operata din 2013,dar la Iasi,si imi este foarte greu sa ma deplasez la asa o distanta,pentru aceasta interventie.Sau puteti sa imi recomandati o solutie de rezolvare?Va multumesc.

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Doina: granulomul de fir este intretinut de regula de insasi prezenta firului si nu se va rezolva decat odata cu extirparea acestuia. Corect este sa va adresati clinicii unde ati fost operata, medicii de acolo stiind cel mai bine ce tip de fire folosesc si, cu buna aproximatie, localizarea lor

  185. Sorina says:

    Bună seara !
    În urma unui consult de specialitate am fost programată pentru o operație de extirpare a unui chist sinovial(mare)aflat la încheietura mâinii stângi.
    Din discuția avută cu doamna doctor am înțeles că mi se va face anestezie locală.
    Întrebarea mea este dacă nu ar fi mai bine să mi se facă anestezie generală deoarece îmi este teamă ?

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Sorina: amploarea interventiei nu justifica o anestezie generala. Puteti insa solicita medicului curant participarea unui anestezist, care sa va asigure macar o analgosedare (adica va administreaza substante care va fac sa dormiti sau sa nu mai tineti minte nimic din timpul interventiei.

  186. Gabriel says:

    Buna ziua,socul anafilactic la xilina se face la primul contact sau se poate la a2a sau a3a injectare ? Mentionez ca sunt o persoana cu teren alergic fac si urticarie ,dr stomatolog mi a facut testare cutanata se inrosise zona dar a zis ca nu poate fi sigura din cauza ca am pielea sensibila datorita urticariei si ma pot inrosi in acea zona la fel doar de la intepatura acului.M-a trimis la alergolog iar acum astept rezultatele la analize IgE specific la lidocaina si mepivacaina dar vor fi gata in 10 zile iar eu as avea nevoie urgenta de o extractie pt ca am dureri destul de mari.

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Gabriel: nu, tegumentele nu se inrosesc caracteristic de la simpla intepatura a acului; cel mai probabil, daca testarea a fost corect facuta, aveti alergie la lidocaina. Se pot face teste suplimentare, sub supravegherea unui alergolog. Acesta poate aprecia si daca puteti suporta administrarea de xilina, cu o eventuala schema de desensibilizare facuta anterior.

  187. Gabriel says:

    Am primit rezultatele la lidocaina si mepivacaina,valorile indica ca nu sunt alergic la ele insa am un teren alergic dupa blvalorile IgE
    ALERGOLOGIE
    3. IgE specific la Lidocaina (c82) -Ser

    ANALIZE

    REZULTATE

    INTERVAL BIOLOGIC DE REFERINTA / UM
    IgE specific la Lidocaina (c82) 0.27 IU/ml / IU/ml
    4. IgE specific la Mepivacaina (c88) -Ser

    ANALIZE

    REZULTATE

    INTERVAL BIOLOGIC DE REFERINTA / UM
    IgE specific la Mepivacaina (c88) 0.27 IU/ml / IU/ml

    5. IgE seric -Ser
    349 UI/mL Valoare mica

    0 – 87 / UI/mL

    6. Panel mixt de alergeni (28 de alergeni alimentari si inhalatori) -Ser
    VEZI ANEXA!

    IgE specific la Lidocaina (c82):
    IU/ml Clasa EAST Continut de IgE Specific/alergen
    0.00-0.34 0 (0.0-0.9) Negativ
    0.35-0.69 1 (1.0-1.9) Pozitiv, Scazut
    0.70-3.49 2 (2.0-2.9) Pozitiv, Crescut
    3.50-17.49 3 (3.0-3.9) Pozitiv, Semnificativ crescut
    17.50-49.99 4 (4.0-4.9) Pozitiv, Inalt pozitiv
    50.00-99.99 5 (5.0-5.9) Pozitiv, Foarte inalt pozitiv
    >= 100.00 6 (>= 6.0) Extrem de inalt pozitiv (se calculeaza prin interpolare)
    IgE specific la Mepivacaina (c88):
    IU/ml Clasa EAST Continut de IgE Specific/alergen
    0.00-0.34 0 (0.0-0.9) Negativ
    0.35-0.69 1 (1.0-1.9) Pozitiv, Scazut
    0.70-3.49 2 (2.0-2.9) Pozitiv, Crescut
    3.50-17.49 3 (3.0-3.9) Pozitiv, Semnificativ crescut
    17.50-49.99 4 (4.0-4.9) Pozitiv, Inalt pozitiv
    50.00-99.99 5 (5.0-5.9) Pozitiv, Foarte inalt pozitiv
    >= 100.00 6 (>= 6.0) Extrem de inalt pozitiv (se calculeaza prin interpolare)

  188. Diana says:

    Buna ziua! Va rog frumos sa-mi recomsndati ce e mai bine de ales dintre anestezie pe vena, locala sau bloc paracervical in cazul unei histeroscopii interventionale (extragerea unui polip de 1,3/1,9 cm) Mentionez ca in trecut datorita unei portiuni de 5 mm demielinizate de pe creier mi s-a recomandat anestezie „cat mai locala”, adica nu generala daca se poate. De atunci am avut doua anestezii locale cu xilina fara probleme si o rahianestezie de la care am ramas cu dureri mari de cap timp de 30 zile si cu imposibilitatea de a ma ridica din pat de durere si de ameteala tot timp de o luna. Stiu ca este logic de ales anestezia locala dar am inteles ca la nivelul uterului, fiind puternic vascularizat exista riscul de infectii si de obicei sunt alese alte metode de anestezie. Va multumesc!

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Diana: alegerea abordului si implicit a tipului corespunzator de anestezie apartine exclusiv ginecologului dvs; portiunea demielinizata nu este o contraindicatie ptr anestezia generala, dar – desigur – trebuie sa va informati anestezistul despre existenta ei.

  189. Dana says:

    Pneumotorax apical stang (cantitate mica). Mic revarsat licidian pleural. Emzifem subcutanat latero. Se intervine chirurgical sub anestezie locala. Se efectueaza pleorostomie minima stânga.Se instituie tratament antibiotic antialgic si antiimflamator sub care evolutia este favorabilă.Vreau sa stiu o simpla parere daca aceasta pleurostomie iti poate pune viata in primejdie.?Multumesc!

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Dana: orice interventie (inclusiv a scoate … o masea) poate pune teoretic viata in pericol. Totusi, pleurostomia este o interventie minora, care insa poate salva la propriu viata celor afectati.

  190. Dana says:

    Multumesc domnul doctor! Aveti dreptate ca orice iti poate pune viata in vericol..Aici este vorba despre aceasta interventie si nu stiam daca este foarte gravă. Omul respectiv nu este inscris la nici un medic ,consuma foarte mult alcool si fumeaza. Este posibil si din aceasta cauza sa fie nevoie de pleurostomie?

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Dana: in sine, nici consumul de alcool si nici fumatul nu impun pleurostomia, in absenta unei alte leziuni pleuropulmonare care sa aiba indicatie de asa ceva.

  191. Luminita says:

    Domnule. Doctor,

    Am ajuns la a 10 a sedinta de kineto dupa o operatie de artroscopie unde am fost diagnosticata cu fibroza femuro patelara. Dupa primele trei sedinte de kineto, flexia genunchiului a crescut la 70 grade dupa care a stagnat. Kinetoterapeutul meu vrea sa mi faca anestezie locala si sa vada cum merge flexia in aceasta situatie. Asfel doreste sa se convinga daca este si o alta cauza a limitarii flexiei la 70 grade sau doar probl musculare. Recomandati aceasta incercare? Si ce anestezic s-ar putea folpsi?

    Multumesc mult!

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Codruta: depinde ce interventie vi se va efectua, de amploarea ei, daca e necesara doar cauterizarea superficial/ excizia chirurgicala a formatiunii etc.

  192. Mitran says:

    Buna seara ! Am si eu o intrebare dl doctor am 3 operatii la genuchi de luxatie de Rotula toate 3 au fost facute la interval de ani, 2 sau chiar 5 ani. O parte din zona genuchiului este amortita (o senzatie care nu simt nimic cand ma atinge ) o am de anii de zile senzatia.Recent am simtit amorteala la , laba piciorului deasupra degetelor . Care credeti ca ar fi motivul ? Sau este un motiv de ingrijorare? Multumesc frumos pentru raspuns

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Mitran: paresteziile (amortelile) au nenumarate cauze. Unele locale, altele poat aparea insa la distanta. Corect este sa cereti ptr inceput sfatul unui neurolog, va confirma teritoriul nervos afectat si va va indruma eventual ptr investigatii suplimentare.

  193. dan says:

    Buna ziua,
    Am o intrebare despre operati pe care trebuie sa o efectueze tatal meu. E vorba de un epiteliom bazocelular aflat sub ochi, sub ploapa cu dimensiunea de 1,5-2 cm. Tata are 81 de ani.Chirurgul care l-a consultat a spus ca e nevoie de anestesie generala. Am o ezitare ca tata sa accepte operatia din cauza varstei, ma gandesc la complicatii. Ce parere aveti, sa mai consult si alt chirurg?Nu se poate face aceasta excizie sub anestezie locala?
    Multumesc

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Dan: depinde de localizarea exacta si de profunzimea ulceratiei. De regula sunt cancere f blande, fara metastaze, dar care merg adanc in profunzime si trebuie excizate cu margine de siguranta, caz in care ALOcala e insuficienta. O alternativa ptr pacienti cu multe probleme asociate este radioterapia, ptr ca aceste tumori raspund excelent la iradiere.

  194. Cristina says:

    Buna ziua. Am avut operație la piciorul stâng pentru o fractură entorsa Lisfranc . Operatia a constat si in folosirea unor brose K. La operatie am avut o anestezie rahie combinată cu epidurala. V as ruga sa mi spuneti ce tip de anestezie sa aleg la scoaterea acestor brose. Operatia am făcut pe 26.06 ,iar scoaterea broselor va fi pe 08.08. Mi s ă indicat ori xilina, ori rahie. Multumrsc

  195. Alexandra says:

    Buna seara! Am si eu un baiat de 5 ani care are un chist sebaceu pe spate. La excizie ce anestezie se face?necesita internare?

  196. Niculae Claudia says:

    Buna ziua
    Am facut o anestezie locala cu lidocaina si
    nu a prins absolut deloc….nu e prima data
    can nu imi prinde anestezia locala…trebuie
    sa fac o operatie de cornete nazale si nu as
    vrea anestezie totala…exista un alt produs
    pentru anestezie licala?trebuie sa fac un test
    ? nu inteleg de ce organismul meu nu reactioneaza
    Multumesc

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Claudia: se poate face o testare cutanata, ptr a vedea daca lidocaine are efect in afara unui focar inflamator. Sau o combinatie cu analgosedare, dar amanunte va va oferi anestezistul dvs.

  197. Cristina says:

    Buna ziua. Pentru extragerea broselor Kirschner din zona metatarsienelor picior stang in urma unei fracturi Lisfranc, ce anestezie recomandați? La operatie am făcut rahie+epidurala. As vrea si acum la fel. Chirurgul spune că nu are rost,intervenția fiind minoră. Dar mie mi e teama de durere si as vrea tot rahie anestezie . Dvs ce părere aveți? Multumesc

  198. Nicoleta says:

    Buna!! Am o întrebare … am facut un granulom de fir in urma unei epiziotom( am nascut natural de 5 săptămâni ) care nu cedează. Am aflat de curând ca am luat din spital stafilococul auriu. Vreau sa fac o incizie sa îmi scoată de acolo ce am…. întrebarea era: își face efectul vreo anestezie dacă zona este infectata, doare? Multumsc mult !!

  199. Nicoleta maria says:

    Sunt însărcinată în 5 luni și am un condilom mare in zona intimă și a devenit foarte dureros.mi s-a recomandat îndepărtarea lui însă este nevoie de anestezie locala.insa nu știu că sa fac.anestezie nu o să îmi afecteze sarcina,copilul?

  200. Alexandra says:

    Buna ziua domnul dr,am fost aseara la un cabinet stomatologic,pt scoaterea unui chist langa maseaua de minte jos stanga,mii s-a facut o anestezie care nici a doua nu vroia sa treaca,in sensu ca si acum am buza de jos si dintii din fata si barbia amortita. Din ce cauza se intampla asta????

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Alexandra: nimic grav, probabil ca pana in prezent senzatia a disparut deja. Tine de durata de actiune a anestezicului folosit.

  201. Anca says:

    Buna ziua. Al pentru incizia si drenarea infectiei in hidrosadenita e eficienta? Daca nu prinde va fi un procedeu dureros, nu? Multumesc.

  202. Ana maria says:

    Buna dimineata domn doctor operaria pentru a scoate sterletul este pe viu sau se face anestezie ? Precizez ca nu la scos de 21 de ani!

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Anamaria: daca va referiti la un dispozitiv intrauterin, dupa 21 de ani nu rare sunt cazurile in care acesta se integreaza in peretele uterin. Trebuie un control ginecologic cu o ecografie transvaginala, medicul ginecolog va aprecia situatia DIU si implicit anestezia necesara ptr extragerea lui.

  203. Diana says:

    Buna seara. De 3 ani mia aparut pe partea din fata a piciorului o umflatura care a crescut atunci cand am luat in greutate. Am primit duagnosticul de lipom. Dimensiunea sa este de circa 10 cm, localizat sub genunchi. Chirurgul care ca face operatia mi-a spus ca pentru extirpare e nevoie de rahianestezie. Am tot citit ce implica si as vrea sa stiu daca se poate face doar o anestezie locala in cazul in care refuz sa fac rahianestezie. Peste tot gasesc descrise cazuri in care operatia se desfasoara pe parcursul a 10-15 minute si cu anestezie locala.
    Multumesc anticipat pentru raspuns.

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Diana: dimensiunile formatiunii sunt mari, nu va sfatuiesc sa recurgeti la anestezie locala, mai ales in cazul unei localizari mai atipice. Rahianestezia este o optiune foarte buna in acest caz, comoda atat ptr dvs cat si pt chirurg.

  204. Iris says:

    Buna ziua,

    In urma unei injectii intramusculare efectuata necorespunzator in sold, mi s-a format un chist care in trecut a fost inflamat, iar in curand urmeaza a fi excizat. Medicul mi-a recomandat anestezie generala, deoarece exista riscul sa nu suport durerea in cazul unei anestezii cu xilina. Dvs ce parere aveti? Este chiar atat de sensibila acea zona? Imi este teama de o anestezie generala! Multumesc frumos!

    • Dr. Teodor Buliga says:

      Iris: medicul dvs curant este cel mai in masura sa aprezieze anestezia necesara, adecvata leziunii. Intr-adevar, la prima vedere nu v-as recomanda nici eu (sub rezerva amanuntelor insuficiente) anestezia locala cu xilina, mai ales daca leziunea este profunda/ intramusculara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *