Boala varicoasă reuneşte un grup de afecţiuni legate de prezenţa unor vene anormale la nivelul membrelor inferioare. Din diverse motive (profesii care presupun ortostatism prelungit, anomalii de traiect ale venelor picioarelor, pereţi venoşi fragili) venele superficiale ale picioarelor se dilată din loc în loc, formând sub piele săculeţi în care stagnează sângele. Uneori sângele coagulează în aceste pachete varicoase, provocând tromboză sau tromboflebită. Întrucât complicaţiile pot fi severe, varicele membrelor inferioare se extrag sau se astupă prin procedeee chirurgicale, pe cât posibil înainte de agravarea lor.